Pamantul va incepe sa resimta efectele uriasei explozii solare, care s-a produs in noaptea de luni spre marti, chiar din aceasta seara. Potrivit specialistilor de la Observatorul Astronomic, scutul magnetic al Terrei va fi afectat astazi, in jurul orei 20.00, de norul imens de particule incarcate electric, care se deplaseaza spre planeta noastra cu o viteza de 1.000 de kilometri pe secunda.
Explozia solara de marti este cea mai puternica din ultimii patru ani si este prima de acest fel din noul ciclu de activitate a Soarelui, care a inceput in 2011, si al carui maxim estimat se va produce in 2013.
Efectele furtunii magnetice se vor inregistra insa in functie de spectrul electromagnetic al benzii de radiatii, potrivit profesorului doctor George Iana, seful sectiei Radiologie si imagistica medicala din cadrul Spitalului Universitar de Urgenta Bucuresti.
“Consecintele sunt in stransa legatura cu structura norului, iar acest lucru poate fi precizat de fizicieni. In cazul in care norul emite raze X, iar dozele din atmosfera sunt de aproximativ 7 ori mai mari decat limitele admise, atunci exista un potential iradiant. In aceasta situatie, efectele inregistrate se pot vedea pe termen lung si pot fi comparabile cu cele ale exploziei de la Cernobil. Pot aparea malformatii, in special la copii, iar femeile insarcinate ar trebui sa-si ia masuri de precautie”, a declarat pentru “Green Report”, profesorul doctor George Iana.
In cazuri extreme, populatia trebuie avertizata
Profesorul Iana mai spune ca daca s-ar crea o astfel de situatie, populatia ar trebui sa fie avertizata, mai ales in cazul in care acest fenomen ar putea fi asociat cu lumina vizibila. Acest lucru presupune o concentratie mare de energie care ar putea sa provoace arsuri la nivelul pielii.
„In cazul in care ultrasunetele sunt puternice, unele persoane pot acuza stari de oboseala sau pot avea o dispozitie proasta. Nu este cazul insa sa ne alarmam, efectele imediate nu sunt majore, iar cele pe termen lung, provocate de radiatii, nu pot fi luate in calcul decat in cazul in care Inspectoratul pentru situatii de urgenta si control al mediului va emite avertismente”, a explicat profesorul George Iana.
Insomnii si stari de irascibilitate
Unele persoane mai sensibile ar putea fi influentate insa de de exploziile solare, desi acestea nu produc in niciun caz afectiuni psihice sau modificari ale scoartei cerebrale.
„Furtuna solara poate sa aiba efecte de scurta durata asupra unor persoane mai sensibile, dar sunt trecatoare. Pot aparea insomnii sau stari de iritabilitate, dar, in niciun caz, norul nu va declansa boli psihice. Oamenii nu trebuie sa intre in panica, deorece nici Soarele, nici Luna nu au declansat vreodata vreo epidemie de nebunie”, spune psihologul Florin Tudose.