Fotografia subacvatică oferă o privire asupra unei lumi pe care cei mai mulți dintre noi doar visăm să o explorăm. Anuar Patjane ne ajută să vedem, prin ochii lui, această lume fascinantă. ”Underwater Realm” este o serie de fotografii alb-negru minunate, cu rechini, balene și alte creaturi care-și duc viața în adâncurile apelor.
Patjane s-a scufundat pentru prima oară în Flekkefjord, Norvegia, când avea 17 ani. Se afla la un curs de inițiere, într-un costum de scufundat, iar marea extreme de rece a fost un adevărat șoc. ”Primul gând, când am sărit în acele ape reci, a fost că instructorul glumește, e pur și simplu imposibil. Dar după ce am încetat să simt frigul, a devenit o experiență incredibilă, a fost ca și cum aș fi descoperit o lume cu totul nouă”, povestește Patjane.
Artistul, care are acum 34 de ani, a petrecut cinci ani făcând fotografii pentru colecția Underwater Realm. Majoritatea fotografiilor au fost făcute pe coasta Mexicului, dar și în Cuba și în Clipperton Island, o insulă aflată la 1.500 de mile de Costa Rica. Acesta preferă fotografia alb-negru fiindcă îi permite să se focalizeze asupra contrastului dintre lumini și umbre și a interacțiunilor dintre linii și curbe.
Sursă: Wired
Sursă foto: Anuar Patjane
Mai citește și:
FOTO Măreția creaturilor subacvatice, surprinsă de un fotograf mexican