Comisarii Garzii Nationale de Mediu si militarii din Jandarmeria Romana au executat 66 de controale, pe timp de zi si de noapte, pentru a combate fenomenul braconajului piscicol.
Actiunile s-au realizat in 12 judete: Calarasi, Giurgiu, Ialomita, Teleorman, Dolj, Mehedinti, Olt, Caras Severin, Constanta, Galati, Braila si Tulcea. In urma acestor controale, au fost aplicate 18 sactiuni constand in 7 avertismente si 11 amenzi contraventionale, in valoare totala de 3670 lei.
Amenda de 600 de lei pentru pescuit fara permis
Doua amenzi de 600 lei au fost aplicate pentru incalcarea conditiilor prevazute in permis, autorizatie sau licenta (articolul 58 din Ordonanta de Urgenta 23/2008), respectiv pentru pescuit recreativ sau sportiv fara permis, in habitatele piscicole naturale.
Alte doua amenzi de 600 lei au fost aplicate pentru neprezentarea permisului, licentei sau autorizatiei la solicitarea organelor de control. Sase amenzi de cate 200 de lei si o amenda de 70 de lei au fost aplicate pentru camparea in afara zonelor autorizate sau in altfel de conditii decat cele autorizate, precum si pentru nerespectarea regulilor stabilite pentru utilizarea zonelor de campare, prevazute in Legea 136 / 2011.
In urma acestor controale au fost confiscate peste 80 de kilograme de peste din specia caras si cega. De asemenea, au fost confiscate plase si unelte de pescuit, respectiv 17 setci si mai multe componente ale unor ustensile de pescuit. Alte 51 de setci monofilament, abandonate de braconieri, au fost recuperate in vederea distrugerii.
Ca urmare a constatarilor efectuate, au fost intocmite documentele pentru constituirea a doua dosare de urmarire penala pentru braconaj si detinere de unelte de pescuit interzise.
Actiunile de combatere a braconajului piscicol vor continua si in zilele urmatoare.
Comentariile tale pot fi postate aici
Citeste si: