Changeneers. Finanțare de 10.000 de euro pentru startup-uri și din domeniul mediului

Antreprenorii și startup-urile românești care inovează cu ajutorul tehnologiei și care, prin activitatea lor aduc un impact pozitiv în domeniul mediului, pot câștiga o finanțare de 10.000 de euro în cadrul programului Changeneers. Înscrierile se pot face până pe 13 martie.

Din 2017, programul Changeneers reunește inovatori, pasionați de tehnologie, antreprenori și dezvoltatori de soluții români care gândesc în viitor la rezolvarea provocărilor de azi. Primele două ediții au însemnat peste 85 de startup-uri înscrise și 24 de finaliști care au susținut pitch-uri în fața juriului.

Câștigătorii edițiilor anterioare au fost Human Link (2018) și Parking Spotter (2019), soluții care rezolvă provocări precum conectivitatea pacienților cu Alzheimer cu aparținătorii lor, respectiv managementul locurilor de parcare din spațiile comerciale.

În Changeneers se pot înscrie, până pe 13 martie, startup-uri tech sau antreprenori din toată țara, care prin activitatea lor aduc un impact pozitiv în domenii precum: viața comunității, sănătate, educație și protecție socială, mediu înconjurător și energie, accesibilitate, șanse egale de muncă sau industria financiară.

Preselecția se va face în perioada 16 – 30 martie 2020 sub formă de interviu (telefonic sau în persoană). Criteriile de selecție vor fi: impactul soluției propuse, gradul de inovare, fezabilitate, strategie de vânzări și marketing.

Echipele selectate vor fi anunțate pe 31 martie 2020, apoi ele vor intra într-un program de învățare accelerată, ce include două zile de Bootcamp, webinarii de suport și două review board cu mentori care să le ajute să-și definească modelul de business și să le pregătească pentru etapa finală.

De asemenea, o condiție obligatorie este ca la data finalei, antreprenorii sau start-up-urile înscriși să aibă un prototip valid.

Pe 25 iunie 2020 va avea loc finala competiției din cadrul programului – Pitch Day, o zi în care startup-urile finaliste își prezintă în fața juriului soluțiile dezvoltate. Competiția include două etape de jurizare – pitching și demonstrarea tehnologiei în fața membrilor juriului.

În 2019, Changeneers a câștigat locul 1 la categoria Digital Innovation la Romanian CSR Awards.

spot_img

Ultimele știri