Finantare pentru ecologizari in Mures

Ministrul Mediului si Padurilor, Laszlo Borbely, a semnat la Targu Mures, impreuna cu viceprimarul municipiului, Csegzi Sandor, contractul de finantare al proiectului “Reabilitarea sitului poluat istoric – Iaz Batal 30 ha – Targu Mures”. Termenul estimat de finalizare a proiectului este luna iulie 2015.

Proiectul “Reabilitarea sitului poluat istoric – Iaz Batal 30 ha – Targu Mures”este finantat prin Programul Operational Sectorial Mediu si are o valoare totala de 25.212.066 euro, fara TVA, din care 20.158.559 euro finantare nerambursabila din Fondul European de Dezvoltare Regionala. Proiectul vizeaza reabilitarea fostului iaz al Combinatului Azomures, pentru conformare cu standardele de remediere acceptate. Obiectivul principal al actiunilor de remediere este acela de a reduce mobilitatea contaminantilor existenti pentru a proteja situl in vederea utilizarii acestuia ca spatiu verde deschis publicului, pentru amenajarea acestuia ca spatiu recreativ destinat populatiei din Targu Mures si pentru reducerea oricarui impact asupra mediului local datorat activitatilor istorice intreprinse pe sit.Termenul estimat de finalizare a proiectului este luna iulie 2015.

Laurentiu Cincea, prim-comisar al Garzii de Mediu Mures, a explicat pentru Green Report ca “in momentul in care a preluat iazul de la Azomures, Primaria a preluat si obligatiile de mediu asumate de Azomures pentru acest teren”. Conform acestor angajamente, pana in anul 2015 fostul iaz batal trebuie sa fie complet ecologizat. Lucrarile vor fi realizate de firme alese prin licitatie si vor fi supravegheate de Garda de Mediu.

De asemenea, ministrul Laszlo Borbely si vicepresedintele Administratiei Fondului pentru Mediu, Lorincz Csilla, au semnat impreuna cu reprezentantii a noua comune din judetul Mures, contractele de finantare pentru construirea si modernizarea sistemelor de apa potabila si de canalizare. Localitatile in care vor fi realizate proiectele sunt Ganesti, Glodeni, Sanpaul, Vargata, Gheorghe Doja, Suplac, Beica de Jos, Gornesti si Fantanele. Valoarea totala a contractelor de finantare este de de 43.943.548,69 lei.

Mai multi bani pentru mediu din 2014

Borbely a mai precizat ca pentru perioada 2014 – 2020 sumele alocate de forurile europene vor creste.
"Am inceput discutiile in Guvern, negocierile inca n-au inceput, pentru ca UE va trebui, in prima jumatate a acestui an, sa finalizeze prima etapa si dupa aceea, dupa ce stim reperele, atunci vom incepe negocierile. Vor fi mai multi bani pentru mediu, asta stim sigur. Noi deocamdata am inceput pregatirile si, pana la sfarsitul lunii iunie, vom avea o conceptie a noastra. Depinde de negocieri, dupa aceea, cati bani va avea Romania", a spus Borbely, citat de Mediafax.

Foto: mediafax.ro

Cosmin Zaharia

Citeste:

"Bomba chimica" Azomures va fi ecologizata

spot_img

Ultimele știri