Feribot 100% electric, construit pe șantierul naval din Brăila

Vard Holdings Limited, unul dintre principalii constructori de nave specializate, va contrui pe șantierul naval din Brăila un feribot 100% destinat transportului de persoane și automobile. Nava va fi operată de Boreal, furnizor de transport public în Norvegia.

Feribot 100% electric

Potrivit unui comunicat de presă, noul feribot este special conceput pentru operațiuni de transport ecologice în fiordurile norvegiene. Nava va avea o lungime de 74 de metri, o lățime de 14,20 metri și va avea o capacitate totală de până la 60 de mașini și 199 pasageri și echipaj.

Livrarea feribotului este programată pentru trimestrul trei din 2019, iar operațiunile transport vor demara din ianuarie 2020. Nava va asigura legătura dintre localitățile Kvanndal-Utne, pe coasta de vest a Norvegiei, unde Boreal a primit un contract de nouă ani.

Boreal operează autobuze, autocare, tramvaie, feriboturi de pasageri de mare viteză și feriboturi de mașini. Filialele sale Boreal Buss AS, Boreal Sjø AS și Boreal Bane AS, exploatează servicii de transport public prin contracte de achiziții publice cu clienții. Boreal are aproximativ 2.000 de angajați și are sediul în Stavanger, Norvegia.

spot_img

Ultimele știri