Asociația Miliția Spirituală, alături de 12 organizații din București, lansează campania „Cișmele pentru București”, care are ca scop promovarea în rândul autorităților locale a revitalizării sistemului de țâșnitori și cișmele publice ale capitalei. Inițiativa vine în urma unei documentări făcute de Miliția Spirituală care arată că revitalizarea sistemului de cișmele al Bucureștiului ar reduce poluarea, ar garanta locuitorilor accesul la apă potabilă gratuită și ar aduce economii semnificative la bugetul local și în rândul bucureștenilor.
Bucureștiul are, la ora actuală, un număr insuficient de cișmele și tâșnitori publice pentru a satisface setea bucureștenilor într-o zi obișnuită de vară (mai ales în zonele aglomerate). Este vorba despre 42 de cișmele și tâșnitori la un total de 1.883.425 de locuitori, pe când, în Roma, capitala Italiei, există 2500 de cișmele la 2.923.000 persoane.
Consumul de apă îmbuteliată, care, conform studiilor făcute de Institutul Pacific, este în cea mai mare parte apă de la robinet, antrenează o serie de costuri atât pentru mediu, cât și pentru bugetul local. Accesul la apă este un drept garantat de Organizația Națiunilor Unite. Lipsa cișmelelor publice îl obligă pe fiecare locuitor al capitalei să cumpere apă îmbuteliată ori de câte ori îi este sete, iar asta duce la o cantitate ridicată de deșeuri provenite din PET-uri. Aceasta se traduce printr-un volum ridicat de PET-uri pe care capitala îl produce.
Potrivit statisticilor naționale, în toată țara se produc peste 133.000 de tone de deșeuri provenite din PET-uri, doar 25%-26% fiind colectate. Locuitorii capitalei suportă costuri de salubrizare de circa 100 milioane de lei anual, pentru fiecare sector din București. Dezvoltarea sistemului de cișmele publice ar putea reduce cu cel puțin 30% volumul de deșeuri și costurile de salubritate, potrivit exemplului altor orașe.
Conform autorităților din Manly (Sydney, Australia), prin instalarea a șase cișmele, se estimează că s-a redus cu 150.000 de litri cantitatea de apă cumparată, ceea ce înseamnă un număr de 25.000 de PET-uri. Rezultatele sunt cu atât mai spectaculoase cu cât volumul de deșeuri colectate de la containerele de reciclare din apropierea cișmelelor a scăzut cu 30%-40% (se estimează că 50% dintre acestea ar fi reprezentat sticle din plastic).
Apa îmbuteliată reprezintă o industrie uriașă, care a pornit de la crearea unei cereri artificiale și care are costuri inimaginabile pentru natură. Pentru producerea unui PET de 1 litru de apă, se folosesc 3 litri de apă. La aceasta, se adaugă consumul de carburant și emisiile de gaze cu efect de seră care rezultă din transport și răcire.
Conform datelor Eurostat, Bucureștiul este printre cele mai poluate capitale europene, nivelul de poluare fiind de cinci ori peste normele europene. Ca răspuns, capitala are printre cele mai slab dezvoltate politici de mediu, în vreme ce sunt deja municipalități care au interzis vânzarea sticlelor de apă îmbuteliată, precum Bundanoon (Australia), San Francisco și Seattle în timp ce Chicago a introdus o taxă de 5 cenți pentru fiecare recipient.
În condițiile în care Primăria Capitalei se ocupă în fiecare vară de instalarea corturilor în care locuitorii capitalei pot primi apă gratis, organizațiile implicate în campanie consideră că există interes din partea autorităților pentru a rezolva această problemă. Revitalizarea sistemului de cișmele al Bucureștiului este o investiție în mediu și în calitatea vieții, care ar putea să reducă cu cel puțin 30% cheltuielile capitalei pentru salubritate.
Organizațiile membre ale campaniei inițiate de Miliția Spirituală sunt: Centrul de Resurse pentru Participare Publică – CeRe, Funky Citizens, Ecopolis, ActiveWatch, Parcul Natural Vacărești, Estuar, Terra Mileniul III, Komunitas, Carusel, Optar, Salvați Bucureștiul, Grupul pentru Democrație Participativă – Plenum.
Mai citește și:
Nouă feluri în care poți recicla sau economisi apa
Un tânăr de 20 de ani a construit un sistem care va curăța oceanele lumii de gunoaie