Există sustenabilitate alimentară într-un hipermarket? Un interviu CSR cu Lidl

ADVERTORIAL

Sustenabilitate alimentară, hrană proaspătă, hipermarket-uri în expansiune, conștiința risipei alimentare: cum pot supraviețui toate aceste concepte într-o singură filozofie? Maria Mihai, director de comunicare și CSR Lidl România, oferă un exemplu.

Green Report: Prin ce programe și activități ajutați la combaterea risipei alimentare?

Maria Mihai: Combaterea risipei alimentare este unul dintre cele mai importante domenii de acțiune din strategia noastră de sustenabilitate, ca parte a pilonului de conservare a resurselor. Ne-am luat angajamentul de a reduce pierderile din propriul lanț de aprovizionare printr-o serie de măsuri pe care le implementăm și îmbunătățim de mai bine de zece ani.

De exemplu, gestionăm stocurile folosind un sistem de comandă bazat pe cerere, respectăm lanțul de frig pe tot traseul, urmărim stocurile și reducem prețurile produselor alimentare care se apropie de limita termenului de valabilitate, suntem partener fondator al Rețelei Naționale de Bănci pentru Alimente și donăm către ei produse bune de consum, care sunt surplus.

Probabil că acesta din urmă este cel mai important program al nostru de combatere a risipei alimentare, iar asta pentru că excede propriile operațiuni. Suntem partener al Rețelei Băncilor pentru Alimente, nu doar donator către acestea.

Lidl România are și o importantă contribuție financiară în infrastructura necesară funcționării băncilor pentru alimente, astfel că ajutăm la crearea cadrului ca și alte companii din industria alimentară și HoReCa să poată redistribui surplusul de alimente și să evite risipa.

La finalul anului trecut am mai făcut un pas important, credem noi, în lupta cu aruncatul mâncării la gunoi. Noi, românii, suntem pe primul loc în UE în ceea ce privește risipa alimentară. Eurostat estimează că, risipa anuală este de aproape 59 de milioane de tone de alimente (aproximativ 131 kg pe persoană), dintre care 54% din deșeurile alimentare provin din gospodării.

De aceea, am demarat o amplă campanie adresată clienților în care le atragem atenția asupra uneia dintre cauzele risipei alimentare: cumpăratul produselor pe care deja le mai ai.

Green Report: Cum se încadrează ideea de subminare a risipei alimentare în imaginea pe care Lidl vrea ca să-i fie asociată de către clienți?

Maria Mihai: Ne dorim ca clienții noștri să ne cunoască așa cum suntem: conștienți de faptul că și noi facem risipă, dar făcând tot posibilul să o combatem. Luăm măsuri în business, dar combaterea risipei alimentare începe din fiecare frigider. Aceasta a fost și ideea campaniei de care aminteam anterior.

De aceea, mesajele pe care ne-am dorit să le transmitem consumatorilor sunt de planificare a cumpărăturilor plecând de la alimentele pe care deja le au acasă. Această planificare reprezintă un pas simplu, dar esențial, în a ne crea o rutină sănătoasă de cumpărături și de consum.

Așa cum și noi optimizăm permanent modul în care ne gestionăm stocurile. Reducerea risipei alimentare este un act de responsabilitate pentru fiecare dintre noi, așa că avem încredere că demersurile și campaniile de comunicare pe acest subiect o să favorizeze un tipar de comportament de consum responsabil.

Green Report: Ouăle Lidl Sunt procurate de la găini crescute în hale. Când veți face pasul și înspre ouăle free range?

Maria Mihai: Am făcut acest pas. Încă din 2016, le oferim clienților doar ouă care provin de la găini crescute în hale la sol (cod 2), free range – în aer liber (cod 1), respectiv ouă ecologice (cod 0 – de la ferme ecologice, hrănite cu furaje care nu conțin făină proteică de origine animală, aditivi, conservanți, etc).

Este un angajament pe care ni l-am luat în urmă cu mai bine de 8 ani, când am decis să nu mai comercializăm ouă de găină provenite de la găini crescute în baterii (cod 3).

Totodată, încă din 2017, toate produsele achiziționate de la furnizori români care au în componența lor ouă sunt realizate cu ouă de la găini crescute cel puțin în hale la sol. Preferăm să lucrăm cu furnizori care contribuie la îmbunătățirea condițiilor de mediu și bunăstarea animalelor.

Green Report: Aveți câteva exemple de furnizori de care v-aţi distanțat pentru că nu au aderat la codul de conduită Lidl?

Maria Mihai: Promisiunea Lidl este de a le oferi consumatorilor prospețime și calitate la cel mai bun preț posibil, în fiecare zi. Colaborarea cu furnizorii noștri are loc în baza unui cod de conduită al grupului Schwarz, construit pe această promisiune.

În consecință, nu acceptăm furnizori care nu se aliniază la standardele Lidl și care nu aderă la criteriile amintite mai devreme.

Green Report: Ce procent din peștele (proaspăt, congelat sau în conserve) comercializat de Lidl provine din surse sustenabile? Cum veți crește acest procent?

Maria Mihai: Conform celui mai recent raport de sustenabilitate, comercializăm 102 produse din pește și fructe de mare care au certificare MSC, ceea ce înseamnă că provin din surse durabile, conform standardelor internaționale recunoscute. Macroul, codul, tonul, heringul sunt câteva astfel de specii.

Însă există și multe specii cerute de consumatori care nu pot fi certificate, pentru că sunt pești migratori și nu pot fi urmăriți – de exemplu, scrumbia.

Creștem acest procent de fiecare dată când este posibil, printr-o strânsă colaborare cu furnizorii noștri, cu care lucrăm pentru a identifica și a prioritiza sursele de pește certificate de organizații de certificare de mediu, cum ar fi Marine Stewardship Council (MSC) și Aquaculture Stewardship Council (ASC).

Green Report: Ați introdus în magazine obiecte de plastic reciclat. Pe când ne putem aștepta și la varianta non-plastic (metal, sticlă etc.) (având în vedere neajunsurile microplasticului)?

Maria Mihai: Dacă discutăm despre produsele din plastic reciclat care se află periodic la vânzare în magazinele noastre, acestea sunt articole de uz casnic realizate din cel puțin 95% plastic reciclat.

Împreună cu PreZero, divizia de mediu a Grupului Schwarz, le-am introdus la raft pentru prima dată în 2021, în sortimentul de produse in-and-out. Totodată, în gama Crivit, destinată produselor de fitness și produselor conexe, consumatorii pot găsi deja inclusiv produse din metal (de exemplu, termos).

Pe rafturile noastre se găsesc în permanență produse alternative prietenoase cu mediul, de exemplu caserole din sticlă, boluri din inox, ustensile de bucătărie din lemn etc.

Mai mult, încă din 2019, am scos voluntar de la vânzare toate produsele de plastic de unică folosință.

În ceea ce privește ambalajele,  în industria bunurilor de larg consum, plasticul este larg răspândit, fiind necesar în lanțul de producție și aprovizionare. Totuși, suntem conștienți de provocările legate de impactul microplasticului asupra mediului.

Grupul Schwarz, din care Lidl face parte, a dezvoltat o strategie integrată, cunoscută sub numele de REset Plastic, ce cuprinde cinci zone de acțiune – de la reducerea cantității de plastic din ambalaje și regândirea design-ului acestora, la reciclare și eliminarea completă a acestui material atunci când acest lucru este posibil și este sigur pentru lanțul de aprovizionare, până la inovare și educare în domeniu.

Strategia noastră vizează să reducem utilizarea plasticului pentru ambalajele articolelor marcă proprie, precum și pentru ambalajele utilizate pentru transportul produselor (pungi) cu 30% până în 2025, comparativ cu 2017.

Printre exemplele de aici, amintim că am redus cantitatea de plastic din ambalaje precum caserolele de plastic de la carnea de pui proaspăt negociată local, am introdus alternative pentru pungile de la raioanele de legume și fructe și brutărie, am introdus ambalaje reciclabile pentru plantele aromatice, și oferim clienților noștri opțiunea de a achiziționa produse și în alt tip de ambalaje, precum laptele din gama Cămara Noastră care este disponibil și în ambalaj de sticlă.

Acestea sunt doar câteva dintre alternativele de la raft prietenoase cu mediul, iar pe viitor sperăm să le oferim clienților și alte soluții non-plastice.

Green Report: Ce procent din lactatele, fructele și legumele comercializate provin de la producători români din România – și cum intenționați să creșteți acest procent?

Maria Mihai: În 2023, ultimul an pentru care avem datele centralizate, Lidl România a avut în întreg sortimentul 3.536 de produse dezvoltate cu furnizori locali și peste 117.312 de tone de legume și fructe românești disponibile la raft.

În ce privește creșterea numărului de produse provenite de la producătorii autohtoni, România are potențial în dezvoltarea industriei alimentare, pe tot lanțul de aprovizionare, inclusiv în procesare de alimente. Noi am demarat mai multe inițiative pentru a veni în sprijinul producătorilor români care doresc scalarea și adaptarea la condițiile climatice actuale, în special pe segmentul de legume și fructe.

Un exemplu în acest sens este proiectul de hibrizare a soiuriulor românești de gogoșari, vinete, castraveți cornișon și ardei gras împreună cu Hektar, un centru de cercetare și realizare a semințelor de legume. Este un lanț integrat de producție agricolă locală: cercetare (semințe de soiuri românești) – producători autohtoni – achiziție și vânzare în rețeaua de magazine Lidl, o premieră pentru piața românească.

Pe viitor, ne dorim să avem zilnic, la raft, cât mai multe produse care urmăresc un lanț de producție și procesare 100% autohton și care îndeplinesc toate standardele noastre de calitate și sustenabilitate.

Green Report: Unde există un deficit la capitolul producției în raport cu cererea pe piața românească, care vă forțează să importați?

Maria Mihai: Deficitul de producție în raport cu cererea pe piața românească apare pe anumite categorii de produse, din cauza mai multor factori, cum ar fi condițiile climatice variabile, capacitățile limitate de producție și fluctuațiile cererii de piață. Importurile devin necesare pentru a ne asigura că putem oferi clienților noștri o gamă variată de produse, în perioadele în care producția locală nu este suficientă pentru a satisface cererea.

De exemplu, în sezonul rece, când oferta de legume proaspete din România este limitată, apelăm la furnizori internaționali pentru a completa gama de produse disponibile.

Mai mult, românii au un apetit dezvoltat pentru fructele exotice, precum bananele, portocalele, ananasul, iar acestea nu pot fi cultivate pe piața locală, așadar apelăm la furnizori internaționali și pentru ele. Importurile sunt realizate în mod direct, fără intermediari sau distribuitori locali.

În același timp, modelul nostru de business are la bază produse marcă proprie în proporție de 80% și un tip de oferte sub forma unor săptămâni tematice, care aduc pe rafturile magazinelor Lidl produse specifice bucătăriilor din diverse țări sau regiuni ale lumii.

Multe dintre produsele acestea sunt fabricate în țara care a inspirat săptămâna tematică din care fac parte. Așa cum este și Săptămâna Românească care cuprinde produse dezvoltate 100% local, sub marca proprie Cămara Noastră.

Vom miza mai departe pe modelul nostru de business, cu peste 80% produse marcă proprie și săptămânile tematice, continuând în același timp să susținem producătorii români și să promovăm producția locală. Astfel, de la an la an includem în ofertă un număr din ce în ce mai mare de produse de la furnizori români.

Green Report: Cât timp veți susține produsele provenite din surse sustenabile?

Maria Mihai: Sustenabilitatea este parte integrantă a modelului de operare al Lidl, iar un pilon important al investițiilor companiei îl reprezintă dezvoltarea produselor într-un mod responsabil, cu respect față de mediu și cu un impact pozitiv asupra comunităților. De la flori și îmbrăcăminte până la cafea și pește, Lidl își îndeplinește angajamentul de a comercializa produse de calitate, provenite din surse sustenabile.

Green Report: Ziua Cumpară Nimic este o zi de protest împotriva consumerismului în S.U.A. Credeți că o veți adopta?

Maria Mihai: Ziua Cumpară Nimic este o inițiativă ce subliniază necesitatea de a reflecta asupra obiceiurilor noastre de consum. La bază, Lidl România este un retailer alimentar care îndeplinește o nevoie esențială de bază: aprovizionarea clienților cu hrană proaspătă. De aceea, nu putem adopta formal această zi, întrucât ar contrazice promisiunea noastră de a asigura produse alimentare proaspete și accesibile.

Totuși, suntem conștienți de importanța unui consum responsabil și susținem activ inițiative care promovează sustenabilitatea.

Ne implicăm în discuțiile publice despre consumul responsabil și desfășurăm campanii pentru combaterea risipei alimentare ample, așa cum este și cea mai nouă campanie a noastră, „Evită risipa alimentară! Verifică frigiderul înainte de a merge la cumpărături.” care a beneficiat de expunere TV, radio, digital, social media, contribuind astfel la informarea consumatorilor noștri.

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri