Evenimentul Zilei: Parcul Mogosoaia, reabilitat fara licitatie

Primaria Capitalei a atribuit ilegal un contract de 5,6 milioane de euro pentru refacerea parcului-monument, acuza oficialii ANRMAP.

Parcul Palatului Brancovenesc din comuna ilfoveana Mogosoaia, aflat in administrarea municipalitatii bucurestene, este reabilitat in baza unui contract incheiat "fara respectarea legii achizitiilor". Aceasta este concluzia inspectorilor Autoritatii Nationale pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice (ANRMAP), in urma unui control derulat de curand la Primaria Capitalei.

Acesta este, de altfel, si motivul pentru care Centrul Cultural "Palatele Brancovenesti" – institutia, subordonata municipalitatii, care a contractat lucrarile de refacere a parcului monument – a fost amendat cu 35.000 de lei.

Lucrarea care se deruleaza in acest moment a fost avizata atat de primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, cat si de consilierii generali.

"Argumentele Centrului nu sunt sustinute de lege"

Concret, potrivit inspectorilor ANRMAP, in ianuarie anul acesta, Centrul a incheiat cu firma Daflo Group SRL un contract in valoare de aproximativ 5,6 milioane de euro pentru restaurarea si reamenajarea peisagistica a parcului Palatului Mogosoaia. Contractul "a fost parafat" insa prin negociere directa, fara publicarea vreunui anunt de participare.

Directorul general al Centrului, Dan Iulian Croitoru, a sustinut ca nu a organizat o licitatie si ca a recurs la "procedura de urgenta" pentru atribuirea contractului deoarece risca sa piarda o prima transa din suma alocata de municipalitate pentru renovarea parcului.

"Organizarea unei licitatii ar fi durat prea mult si, in plus, doar un singur specialist putea face aceste lucrari", a argumentat Croitoru. "Actele dovedesc insa contrariul", a venit replica inspectorilor ANRMAP. Potrivit acestora, in primul rand, "s-a folosit procedura de negociere fara publicarea unui anunt de participare, asa cum prevede legea". "Iar argumentele invocate de autoritatea contractanta (Centrul Cultural) nu sunt sustinute legal.

Astfel: autoritatea contractanta nu precizeaza niciun factor concret care sa justifice motive de urgenta pe baza carora s-a organizat procedura de negociere. Totodata, in Nota primarului general, de pe 22.10.2009, s-a hotarat alocarea sumei de 5.000.000 lei, prin modificarea destinatiei fondurilor locale ale Primariei Municipiului Bucuresti in 2009 (…) urmand ca in proiectul bugetului Centrului pe anul 2010 sa fie prevazuta suma necesara finalizarii parcului. Aceste mentiuni nu justifica urgenta atribuirii contractului", au detaliat inspectorii.

Un alt motiv invocat de directorul Centrului Cultural – protectia unor drepturi exclusive – e, de asemenea, ne justificat, au subliniat acestia.

Terenuri de sport in gradina Palatului Brancovenesc

"In nota justificativa nr. 3077 de pe 10 noiembrie 2009, intocmita de comisia de achizitie care a sustinut ca artistul arhitect Aurel I. Eugen Botez este singurul care poate sa realizeze contractul, iar acesta este angajat la SC Daflo Group SRL, nu este una reala, deoarece studiul de fezabilitate a fost facut de o alta societate comerciala, iar drepturile de autor apartin acesteia, si nu artistului arhitect precum sustine autoritatea contractanta. De altfel, contractul se inscrie in categoria contractelor de achizitie de lucrari, serviciile de proiectare constituind doar o pondere foarte redusa raportat la valoarea contractului", se mai arata in raportul ANRMAP.

"Din punctul meu de vedere, domnul Botez este cel mai bun arhitect pe monumente istorice. Nu te poti juca cu monumentele, nu le poate reabilita oricine, ci doar cineva care este atestat. Voi contesta in instanta raportul ANRMAP", a "tunat" directorul general al Centrului Cultural, Dan Croitoru.

Potrivit anuntului de atribuire a contractului, firma Daflo Group trebuia sa faca, in parcul din Mogosoaia, "plantatii noi, defrisari, toaletari de arbori, arbusti, sa instaleze mobilier urban de calitate, sa realizeze un parcurs nocturn cu iluminat scenografic remarcabil si sa refaca apararile de mal".

Inginerul firmei a explicat insa ieri reporterilor EVZ ca in parc vor fi amenajate patru terenuri de sport, unde amatorii vor putea intra cu masinile personale.

"Pe acest spatiu se vor amenaja patru terenuri de sport, unde oamenii vor putea ajunge cu masinile personale, pe o alee din piatra de rau." INGINER-SEF firma Daflo Group

5,6 milioane de euro
este suma pe care municipalitatea bucuresteana o va plati pentru refacerea parcului Palatului Brancovenesc din Mogosoaia

ALTERNATIVE

Peste 100 de experti disponibili

Potrivit legislatiei in vigoare la momentul atribuirii contractului (ianuarie 2010), "expertizele tehnice ale proiectelor de consolidare si restaurare a monumentelor istorice, precum si verificarea tehnica a proiectelor si dirigentia lucrarilor se efectueaza numai de experti si specialisti atestati de catre Ministerul Culturii si Cultelor".

Si, conform paginii de internet a Institutului National al Patrimoniului – aflat in subordinea Ministerului Culturii si Cultelor – exista nu mai putin de 119 experti si 372 de specialisti atestati de minister sa faca toate tipurile de lucrari a min tite mai sus.

Artistul arhitect Aurel I. Eugen Botez este inscris si el in lista celor 119 experti. "Asta demonstreaza ca nu este singurul expert, directorul Centrului Cultural avand de unde sa aleaga", au explicat surse din Ministerul Culturii si Cultelor

spot_img

Ultimele știri