Bucurestenii care s-au bucurat ieri de prima ninsoare din Capitala vor mai avea de asteptat pana cand strazile vor fi acoperite cu un strat gros de nea.
Potrivit Administratiei Nationale de Meteorologie, incepand de astazi, cerul se insenineaza, iar de maine temperaturile vor creste cu cateva grade.
In cea mai mare parte a tarii va fi ger astazi, iar spre seara vor fi conditii de ninsoare slaba in nord-estul tarii. Cele mai scazute temperaturi vor fi in Transilvania, Maramures si nordul Moldovei, unde vor fi -15 pana la -25 de grade C in depresiunile intramontane. De vreme mai blanda vor avea parte doar sudul Munteniei si Dobrogea.
Maine, temperatura aerului va marca o crestere usoara, insa vremea se mentine rece, chiar geroasa dimineata si noaptea. Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre -7 si 3 grade C, iar minimele se vor situa intre -15 si -5 grade C, usor mai ridicate in est.
Local, in zonele joase se va semnala ceata, asociata cu chiciura. In nordul si estul teritoriului vor fi innorari temporare, dar numai izolat va ninge slab. Duminica, cerul va fi variabil, cu unele innorari in estul tarii, unde izolat vor mai fi conditii sa ninga slab. Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre -6 si 4 grade C, iar cele minime se vor situa intre -15 si -5 grade C.
La munte, temperaturile foarte scazute de astazi vor creste maine usor, iar ninsori slabe si izolate se vor produce doar in Carpatii Orientali. Maine, in cursul serii, pe vai si in depresiuni se va semnala ceata.