La o luna dupa ce a preluat scaunul de ministru al mediului, Nicolae Nemirschi a emis o circulara prin care le pune in vedere tuturor celor aflati in subordinea sa ca orice iesire publica trebuie sa aiba avizul sau.
„Va solicitam ca, prealabil organizarii de conferinte, comunicate de presa sau aparitii mass-media in probleme ce tin de activitatea institutiei, sa informati in termen rezonabil cabinetul ministrului cu privire la problematica ce urmeaza a fi abordata, precum si punctul de vedere pe care il aveti cu privire la tema solicitata“, se precizeaza intr-o informare semnata de Nemirschi pe 28 ianuarie 2009. Aceasta este adresata, „spre stiinta“, celor doi secretari de stat ai ministerului, Dan Carlan, respectiv Doru Badulescu, si „in atentia unitatilor care functioneaza in subordine, coordonare sau sub autoritate“, dar si a directorilor din cadrul aparatului propriu.
Potrivit unor surse din interiorul ministerului, cei care doresc sa aiba o iesire publica trebuie sa astepte raspunsul cabinetului, dupa ce au transmis tema si „punctul de vedere personal“ asupra acesteia. Motivul oficial: „Transmiterea unui mesaj coerent din partea institutiei in concordanta cu strategia si politica de mediu pe care ministerul si-a insusit-o“.
Circulara vizeaza „doar teme sensibile“
Noul sef al Garzii de Mediu, Silvian Ionescu, crede insa ca „nu este vorba despre o incercare de cenzurare“, iar presa va avea acces ca si pana acum la informatiile din sistem. „Suntem doua partide in coalitie, iar initiativa domnului ministru a fost aceea de a vorbi cu totii aceeasi limba. Este vorba despre politici de viitor si despre teme sensibile, cum e, spre exemplu, taxa de poluare. In sensul acesta a fost data circulara“, a declarat Ionescu.
El a mai precizat ca decizia nu ar fi valabila in cazul tuturor informarilor catre presa. „Ne-am pus de acord cu domnul ministru ca, daca intr-un anumit judetse intampla un eveniment, comisarul-s ef este deschis la declaratiile pe care trebuie sa le dea presei locale si centrale“.
Alte surse au precizat insa ca circulara vizeaza in principal conferintele de presa si interviurile, dar in mai mica masura comunicarea zilnica a agentiilor din subordinea ministerului. De altfel, acest subiect ar urma sa fie abordat in cadrul unei intalniri viitoare, la minister, cu sefii tuturor agentiilor.