La Tulcea a avut loc, in ultimele trei zile, o dezbatere publica pe tema "Centralele Eoliene in Dobrogea", la care au participat reprezentanti ai Ministerului Mediului, ai ONG-urilor de mediu si cei ai autoritatilor locale.
In cadrul discutiilor au fost prezentate opinii atat pro cat si contra necesitatii amplasarii unor centrale eoliene pe teritoriul judetului. Astfel, primarii tulceni s-au aratat nemultumiti de criticile ONG-urilor de mediu la adresa investitorilor ce si-au manifestat intentia de a dezvolta parcuri eoliene in judetul Tulcea.
Edilii sustin ca turbinele eoliene aduc numai beneficii comunelor pe raza carora sunt amplasate. „Consiliul Local al comunei Stejaru a incheiat un contract in participatiune cu o firma austriaca pentru un parc eolian de aproximativ 22 de turbine. Oamenii nu au fost impotriva pentru ca 3,5 miliarde de lei vor intra la bugetul comunei”, sustine Dumitru Enache, primarul comunei Stejaru.
Si mai vehement la adresa criticilor nefondate ale ecologistilor a fost primarul orasului Macin, unde au fost deja amplasate turbine eoliene. „Problema noastra izvoraste din faptul ca ornitologii spun ca pe acolo trec culoarele cu pasari. Noua ne trebuie o strategie de montare a turbinelor, restul chiar nu e o problema”, considera Ichim Andone, primarul din Macin. Edilul a mai spus ca, desi se afla in vecinatatea Parcului National Muntii Macin, urmeaza sa mai fie instalate inca 14 turbine.
Studiu complet, in noiembrie
De cealalta parte, Dan Hulea, presedintele Societatii Ornitologice Romane, a atras atentia asupra faptului ca, „la nivel national, nu exista coerenta, nici gandire strategica si de aceea exista aceasta sincopa intre protectia mediului si investitori”.
Si nu in ultimul rand, in cadrul dezbaterii s-a discutat si despre calitatea studiilor de impact realizate pentru turbinele eoliene care au fost deja amplasate in judet. „Institutul National de Cercetari „Delta Dunarii” lucreaza la un studiu numit „Norme si criterii de amplasare a parcurilor de turbine eoliene – studiu de caz pe Dobrogea”, ce va fi finalizat la sfarsitul lunii viitoare”, spune Mihai Leonov, consilier in cadrul Ministerului Mediului.
Pentru mai multe informatii viziteaza Evenimentul Zilei