Evenimentul Zilei: Ajutor romanesc pentru depoluarea Marii Negre

Autoritatea Navala Romana (ANR) se pregateste sa trimita ajutoare autoritatilor ruse in zona Marii Negre unde a avut loc catastrofa navala din stramtoarea Kerci.

Ieri-dimineata, directorul ANR, Valentin Serbanescu, a primit un mesaj din partea Centrului de Coordonare Navala din Rusia prin care se solicita o macara plutitoare de cel putin 100.000 de tone pentru recuperarea din mare a resturilor navelor scufundate in stramtoare. ANR a identificat deja un utilaj, macaraua Gigant, care are putin sub greutatea ceruta de autoritatile ruse si „daca vor, o vom pune la dispozitie pentru interventia in zona respectiva”.

Gigantul va fi transportat cu un remorcher al unei firme particulare pentru a ajunge mai repede la locul sinistrului, la 600 de kilometri distanta de malul romanesc. La randul sau, ministrul transporturilor, Ludovic Orban, a confirmat pentru „Evenimentul zilei” ca a solicitat Administratiei Portului Constanta (APC) sa aiba pregatita o nava de depoluare pentru a se deplasa in zona afectata.

Directorul APC, Constantin Matei, spune ca cea mai potrivita este nava Mare Nigrum, ancorata in dana 13 a portului, care apartine Geoecomar. Vasul de cercetare va fi incarcat cu echipamente de depoluare, baraje plutitoare pentru mare deschisa si pentru porturi. La sfarsitul saptamanii trecute, patru nave au fost scufundate si un petrolier a fost avariat in urma unei furtuni din stramtoarea Kerci.

Pentru mai multe informatii viziteaza Evenimentul zilei

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri