De Ziua Mondială a Mediului va avea loc o campanie de reciclare „în mişcare” în 15 țări din Europa pentru a promova o economie mai circulară.
European Recycling Tour își propune să reamintească oamenilor că păstrarea curăţeniei în spațiile publice este un efort comun cu adevărat. Micile gesturi de zi cu zi, cum ar fi colectarea adecvată a deșeurilor, ne pot conduce pe toți către o viață mai durabilă și o planetă mai sănătoasă.
Pe 5 iunie, de Ziua Mondială a Mediului, echipe de voluntari cu rucsacuri colorate vor încuraja oamenii să păstreze curățenia din spațiile publice şi să recicleze dozele din aluminiu, oriunde s-ar afla.
Campania, demarată de Every Can Counts, încurajează în special reciclarea dozelor din aluminiu. Voluntarii care participă la European Recycling Tour 2021 vor fi văzuți în Austria, Republica Cehă, Franța, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Muntenegru, Olanda, Polonia, România, Serbia, Slovenia, Spania și Marea Britanie.
În România, European Recycling Tour se desfăşoară în Parcul Alexandru Ioan Cuza (IOR) din Bucureşti, în perioada 4-6 iunie, la intrarea dinspre statuia lui A.I.Cuza, între orele 15.00-19.00. Pe parcursul celor trei zile, voluntarii vor încuraja oamenii să păstreze mediul curat și îi vor invita să pună dozele goale de băuturi în rucsacurile pe care le poartă în spate, pentru a se asigura astfel că vor fi reciclate. Publicul va fi invitat să participe la jocuri la care pot câștiga premii.
„Acest eveniment care are loc simultan în 15 ţări este un efort al întregii echipe Every Can Counts prin care arătăm că nimic nu ne împiedică pentru a îndeplini unul dintre cele mai importante obiective ale programului, acela de a ajunge la o rată de reciclare a dozelor din aluminiu de 100% în Europa. European Recycling Tour este o premieră, fiind primul de acest gen care foloşeşte o comunicare unitară, dar care lasă iniţiativa locală să se desfăşoare în funcţie de caracteristicile fiecărei ţări”, a declarat Adina Magsi, Manager Program Every Can Counts România.
„Ziua Mondială a Mediului este, de asemenea, o ocazie excelentă de a inspira oamenii să-și pună dozele în coșul potrivit și de a-i invita să fie parte a viziunii noastre pentru o reală 100% reciclare a dozelor. În același timp, cantitatea de energie economisită prin reciclare (95%) corespunde unei economii echivalente a emisiilor de gaze cu efect de seră, ceea ce face ca fiecare doză pe care o putem recicla să devină un factor esențial pentru o economie cu adevărat circulară ”, spune David Van Heuverswyn, Director of Every Can Counts Europe.
Într-un sondaj european realizat de Every Can Counts în 2020, în timp ce mai mult de trei sferturi dintre respondenți au spus că își pun mereu sau deseori ambalajul băuturilor în coșul de reciclare atunci când sunt acasă, doar 48% reciclează în spații exterioare. În același timp, 93% dintre europeni ar dori să vadă mai multe coșuri de reciclare pe străzi, în spații publice, parcuri, plaje sau pe trasee.