Asociația montană Jnepenii organizează, în perioada 21-23 iunie, Trofeul Jnepenilor, prima etapă din Campionatului Național de Turism Sportiv „Ștafeta Munților” 2019. Evenimentul va avea mai multe probe, printre care raid montan, orientare sportivă și escaladă.
Trofeul Jnepenilor se desfășoară în jurul satului Vadu Oii și cuprinde o gamă variată de activități în aer liber și de grup: raid montan, orientare sportivă, cunoștințe teoretice, escaladă pe stâncă și probă culturală, de creativitate.
Punctele de atracție de-a lungul traseului montan vor fi râul Bâsca Mică, Focul Viu, Bolovanul Mortatului, Masivul Ivănețul, belvedere spre Penteleu, cel mai mare vârf al zonei.
„Trofeul Jnepenilor se adresează atât persoanelor care doresc să practice activități sportiv-cultural-ecologice într-o formă organizată și distractivă, dar și părinților ce doresc să-și educe copiii într-un spirit eco, savurând împreună emoțiile unei competiții”, au transmis organizatorii într-un comunicat.
Astfel, participarea se realizează pe diverse categorii, în funcție de vârstă și nivelul de pregătire: juniori, seniori, veterani, feminin, open, family și elite.
Prin activitățile și evenimentele la care participă, Asociația pentru Tineret, Sport, Turism și Ecologie Jnepenii își propune să sensibilizeze tânăra generație, dar și comunitățile în care își desfășoară evenimentele cu privire la problemele de mediu și importanța păstrării ariilor naturale și a spațiilor verzi cât mai curate și mai puțin antropizate.
Etapele „Ștafetei Munților”
Campionatul Național de Turism Sportiv „Ștafeta Munților” este o competiție de turism sportiv, organizată la nivel național sau internațional, ce are drept scop crearea cadrului organizatoric și competițional în vederea dezvoltării unor relații durabile, în baza principiilor eco-turistice-sportive și mediu protective, între ONG-urile de tineret, turism, sport și ecologie.
Prima ediție a avut loc în anul 2012 și a fost organizată de 17 ONG-uri, care au organizat diferite etape ale campionatului.
Ediția din 2019 va avea șapte etape, urmate de o festivitate de premiere:
Trofeul Jnepenilor – Munții Buzăului – 21 – 23 iunie
Trofeul Zimbrului Carpatin – Munții Cindrel – 5 – 7 iulie
Trofeul Munților – Munții Iezer – 19 – 21 iulie
Trofeul Pro-Mont – Munții Postăvaru – 2 – 4 august
Trofeul Temerarilor – Munții Piatra Craiului – 16 – 18 august
Ștafeta Munților Bulgaria – Munții Rila, Bulgaria – 23 – 25 august
Trofeul Pro-Parâng – Munții Vulcan – 6 – 8 septembrie