Aproape 900 de oameni de stiinta din cadrul Agentiei de Protectie a Mediului a Statelor Unite (EPA) au fost influentati politic in munca lor in ultimii cinci ani, a raportat Uniunea Oamenilor de Stiinta Ingrijorati, informeaza Reuters.
Organizatia de mediu nonprofit a aratat ca investigatiile efectuate asupra EPA se aliniaza altor probe ale agentiilor din Statele Unite, care au concluzionat ca „agentia este semnificativ manipulata in munca stiintifica de catre sistemul administrativ”.
Un purtator de cuvant al guvernului a negat acest lucru si a declarat ca descoperirile stiintifice sunt in balanta cu problemele politice.
„Investigatiile noastre au gasit o agentie in criza. Distorsionarea stiintei cu scopul de a nu incomoda o agenda politica obtuza influenteaza negativ mediul, sanatatea oamenilor si insasi democratia”, a declarat Francesca Grifo, de la organizatia oamenilor de stiinta.
Raportul include interviuri cu membrii agentiei din trecut si din prezent, analize ale documentelor guvernamentale si un chestionar care a fost trimis la 5.419 oameni de stiinta din cadrul EPA.
889 cercetatori, sau 60%, au spus ca au trecut personal prin cel putin o situatie de interventie politica in ultimii cinci ani, iar 394 au spus ca au trecut frecvent sau ocazional prin astfel de experiente. Peste o cincime, sau 285 de oameni de stiinta, au spus ca au experimentat „utilizare selectiva sau incompleta a datelor pentru justificarea unei solutii”.
Aproape 100 dintre cercetatori au aratat ca Biroul de Management si Buget al Casei Albe (OMB) a fost principalul contravenient.
„OMB si Casa Alba, in anumite cazuri, au compromis integritatea regulilor si politicilor EPA ; influenta lor, ascunsa bine publicului si condusa de lobby-ul industriilor, a redus stringenta reglementarilor propuse din motive politice, care nu au legatura cu stiinta”, a scris un cercetator ca raspuns la investigatie.
Un purtator de cuvant al EPA, Jonathan Shradar, a respins acuzatiile. „Cu siguranta ca OMB joaca un rol politic. Este important sa existe cooperare intre agentii. Nu exista influente in munca stiintifica, care este respectata si luata in considerare”, a declarat Shradar.
EPA a fost pusa la zid de curand din cauza standardului pentru ozonul la nivelul solului, care conform criticilor, este prea ridicat. Agentia a fost, de asemenea, data in judecata de catre 18 state americane din cauza ca nu a reusit sa stabileasca un sistem de limitare a emisiilor de gaze cu efect de sera pentru autovehiculele noi si camioane, la peste un an dupa ce Curtea Suprema a decis ca EPA are dreptul sa faca acest lucru.