Compania Envipco are contractate aproximativ 700–800 de RVM-uri (reverse vending machines), adică automate folosite pentru returnarea ambalajelor de băuturi în cadrul sistemului de garanție-returnare (SGR), din care 500 au fost deja instalate în spațiile retailerilor.
Informația a fost făcută publică de Bogdan Purcherea, Managing Director Envipco Romania, în cadrul Conferinței Green Report „Managementul deșeurilor: SGR funcțional în România”.
„În momentul de față, avem undeva la aproximativ 700-800 de RVM-uri care sunt contractate și undeva în jur de 500 deja instalate și, din cele aproape 500, undeva la 21 nu sunt conectate cu baza de date”, a spus Purcherea.
Potrivit reprezentantului Envipco, cel mai important este ca SGR să pornească și fluxul să funcționeze astfel încât clienții să își poată recupera garanția de 0,50 lei plătită pentru ambalaje.
„Din perspectiva producătorului de RVM, din perspectiva Envipco, cred că principalul lucru la care trebuie să fim atenți în următoarele luni de zile este ce înseamnă IT-ul și dezvoltarea lui. (…) Următoarele luni de zile o să însemne o dezvoltare accentuată, pe partea asta, pentru că e foarte important ca aceste RVM-uri să fie integrate în sistem. Nu mă refer la partea manuală, care este la fel de importantă, la returnarea garanției de către RetuRO către magazinele mici. (…) Din perspectiva RVM-urilor, este important, repet, ca toată platforma IT să fie funcțională astfel încât integrarea și tot acest circuit: magazine- RetuRo- RVM, să funcționeze, să existe un circuit simplu, clar, astfel încât să poată fi recunoscut ambalajul, să existe bază de date actualizată, și după aceea integrare cu magazinele”, a subliniat Bogdan Purcherea.
Envipco are o experiență de 40 de ani și produce RVM-uri în fabrica sa de la Sebeș, județul Sibiu, singura fabrică europeană a grupului. Capacitatea acesteia este de minim 6.000 de unități pe an.
În ceea ce privește experiența cu alte sisteme de garanție-returnare, Envipco este furnizorul de RVM-uri pentru sistemul din Malta, în Ungaria este partenerul principal, atât ca furnizor de echipamente, cât și la definirea sistemului, în timp ce în SUA este administratorul sistemului.
Citește și: SGR: Peste 65.000 de operatori înscriși în sistem. Ținta de colectare prin SGR este de 90% în 2026