Consiliul Chinez de Electricitate a anuntat ca, in 2007, energia eoliana a produs cu 95.2% mai multa electricitate decat in anul precedent, informeaza agentia de presa Xinhua. Rata de crestere a fost cu 22% mai mare fata de anul trecut.
Zhang Guobao, directorul Comisiei Nationale de Dezvoltare si Reforma, a precizat ca agentia de planificare economica pe care o conduce a luat mai multe masuri pentru sustinerea energiei eoliene.
Capacitatea eoliana a Chinei era, la sfarsitul lui 2007, de 6.05 milioane de kilowati, cu 2.67 milioane kilowati in plus fata de 2006. Obiectivul stabilit pentru 2010 a fost astfel atins cu trei ani mai devreme.Instalatiile eoliene care se construiesc in prezent au o capacitate de 4.2 milioane de kilowati.
China se afla pe locul cinci in lume la capacitatea eoliana instalata, cu mult in spatele Germanie care detine primul loc cu o putere eoliana instalata de 20.62 de milioane kilowati. Planurile chineze vizeaza o crestere a capacitatii eoliene la 10 milioane de kilowati pana in 2015 si la 30 milioane de kilowati pana in 2020.