Text de Raul Cazan si Ecaterina Procopov
Presedintele George W. Bush a cerut oprirea cresterii emisiilor Statelor Unite pana in 2025, insa nu a oferit niciun procent de reducere si nicio idee despre cum se va realiza acest lucru. Bush s-a pronuntat impotriva unei legislatii care "ar cere o scadere rapida si drastica a emisiilor, reducere ce nu va avea nicio sansa sa fie infaptuita, dar ar avea toate sansele sa afecteze economia". Mult asteptatul discurs al presedintelui american, sustinut luna trecuta la Casa Alba, a provocat dezamagire si multe reactii critice.
Africa de Sud
Reprezentantii Africii de Sud nu sunt multumiti de propunerea lui Bush, considerand-o incerta si lipsita de ambitie, avand in vedere ca celelalte tari isi reduc deja emisiile de carbon. "E bine sa ai ceva concret pe masa negocierilor. Stiinta ne spune ca trebuie sa scadem treptat emisiile in urmatorii 10-15 ani, apoi sa le reducem la jumatate pana la mijlocul secolului", a spus Yvo de Boer, liderul Grupului pentru Schimbarile Climatice din cadrul ONU, referitor la planul administratiei Bush.
Ulterior, De Boer si-a nuantat pozitia. "Consider ca planul prezentat de SUA este o prima oferta", a spus sud-africanul. "Toti cei trei candidati la presedintie au inclus schimbarile climatice printre principalele lor prioritati. Sunt increzator ca dupa alegeri (alegerile pentru Presedintia SUA n.n.) vom observa o pozitie ambitioasa a Statelor Unite", a incheiat De Boer.
Franta
Si secretarul de stat al Frantei pentru Afacerile Europene, Jean-Pierre Jouyet, a indemnat natiunile la luarea unor masuri mai drastice decat cele prezentate de Bush: "Lipsa de activitate ne-ar costa de 10 ori mai mult decat investitiile necesare pentru trecerea de la combustibili fosili la folosirea energiilor regenerabile, precum cea solara sau eoliana, a mai spus acesta".
Germania
Ministrul mediului din Germania, Sigmar Gabriel, a catalogat discursul lui Bush ca "dezamagitor, departe de a fi la inaltimea provocarii mondiale". Intr-un comunicat, ministrul german caracterizeaza planul lui Bush ca "demn de omul de Neanderthal".
Candidatii
In timp ce reprezentantii Casei Albe fac apel la "realism", candidatul republican la presedintia SUA, John McCain, si repre zentantii democrati Barack Obama si Hillary Clinton au promis, de asemenea, masuri de reducere a emisiilor mai drastice decat cele propuse de Bush.
Mediul academic
"In acest moment, nu cred ca trebuie sa ne facem probleme in legatura cu SUA", declara, pentru "Green Report", renumitul profesor de la Harvard Robert Stavins. Statele Unite vor participa la programul mondial de reducere a emisiilor ince pand cu 2009, considera profesorul de economia mediului. "Va exista un sistem national american de comercializare a emisiilor de carbon, va fi de mare impact si mai bun decat ceea ce exista acum in Europa. Legat de prevederile sale imperative, va fi asemanator cu cel european, dar poate nu atat de stringent". Poate in 2009, an care ar fi termenul-limita pentru cea de-a doua perioada de angajament pentru a pune in miscare actiu nile post-Kyoto, SUA vor participa, cu un nou pre sedinte, indiferent de partidul din care provine, opineaza Stavins.
Aproape 200 de natiuni au acceptat, in cadrul Summitului de la Bali, Indonezia, lansarea unei campanii de negociere a noului tratat ONU cu privire la combaterea incalzirii globale, care va inlocui Protocolul de la Kyoto incepand cu anul 2013.
O serie de oameni de stiinta si politicieni cred ca este o in credibila provocare pentru statele lumii sa respecte programul stabilit la Bali, mai ales pentru SUA, care, alaturi de China, sunt cel mai mare poluator al lumii.