După doi ani de creştere, emisiile globale de dioxid de carbon rezultate de pe urmă producţiei de energie electrică au stagnat anul trecut la 33 de gigatone, în pofida prognozelor referitoare la o nouă majorare că urmare a unui avans de 2,9% a economiei mondiale, a anunţat marţi Agenţia Internaţională a Energiei (IEA), potrivit Reuters.
Creşterea ponderii energiilor regenerabile şi tranziţia de la cărbune la gaze naturale a stat la baza diminuării emisiilor de CO2 în economiile avansate. În plus, vremea favorabilă din mai multe ţări precum şi încetinirea ritmului de creştere în unele economii emergente au contribuit şi ele la diminuare emisiilor.
„Trebuie să facem eforturi pentru a ne asigura că 2019 va fi ţinut minte ca anul în care emisiile globale au atins vârful istoric şi nu drept anul în care au făcut o pauză înainte de a creşte din nou”, a declarat directorul general de la IEA, Fatih Birol.
Datele IEA arată un contrast între tendinţele înregistrate în economiile avansate, unde emisiile de CO2 ale sectorului energetic au coborât la nivelul înregistrat la sfârşitul anilor 1980, când cererea de electricitate era cu o treime mai mică decât în prezent, şi restul lumii.
Emisiile de CO2 ale sectorului energetic din Uniunea Europeană au scăzut anul trecut cu 160 milioane tone, sau 5% faţă de anul precedent ca urmare a unei utilizări crescute a gazelor naturale şi a energiei eoliene în producţia de electricitate.
SUA au înregistrat cel mai puternic declin al emisiilor de CO2 ale sectorului energetic, care au scăzut cu 140 milioane tone sau cu 2,9% comparativ cu anul 2018.
Emisiile de CO2 ale Japoniei au scăzut cu 45 milioane de tone, sau 4%, ca urmare a repornirii reactoarelor nucleare.
Însă în timp ce în economiile avansate emisiile de CO2 au scăzut, în restul lumii au crescut cu aproape 400 milioane tone în 2019, şi aproape 80% din această creştere a venit din ţările din Asia unde producţia de electricitate pe bază de cărbune a continuat să crească.