Doi elevi din Suceava câștigă competiția TeChallenge cu un proiect de monitorizare a calității apelor

Sistemul mobil inteligent de monitorizare a calității apelor, realizat de doi elevi ai Colegiului Național Petru Rareș din Suceava, a câștigat secțiunea dedicată elevilor a competiției TeChallange, organizată de Honeywell, în parteneriat cu Universitatea Politehnică din București și Inspectoratul Școlar al Municipiului București.

Doi elevi din Suceava câștigă competiția TeChallenge

Andrei Ventuneac și Ștefan Șovea au realizat dipozitivul de monitorizare ”inspirații” fiind de faptul că mai bine de o treime din apele Românei au un grad ridicat de poluare, potrivit unui raport realizat de Apele Române.

Ne-am gândit la o soluție pentru această problemă și am ajuns la concluzia că o mai bună monitorizare a parametrilor apei ar duce la o îmbunătățire per ansamblu a calității”, a explicat Ștefan Sova.

Sistemul de monitorizare, denumit Calypso, are formă de geamandură și odată lansat pe apă colectează datele și le transmite mai departe fie printr-un modul Wi-Fi, fie GSM. Unicitate proiectului constă în faptul că acest este mobil.

Sistemul este dotat cu patru senzori – temperatură, aciditate (ph), turbiditate (claritatea apei), conductivitate electrică- însă pe viitor pot fi adăugați și alți senzori.

Senzorul de conductivitate electrică este realizat chiar de noi, deoarece este destul de scump. Sensozrul costă în jur de 100 de dolari, iar noi tot proiectul l-am estimat la 100 de dolari. Multe dintre componente sunt cumpărate de pe ebay, iar carcasa este printată la o imprimantă 3D. Totul ca sa fie low cost”, ” a spus Andrei.

Din punct de vedere al alimentării cu energie sistemul este complet independent fiind dotat cu celule fotovoltaice.

Avantajul dispozitivului este acela că se poate realiza o rețea la nivel național sau internațional pentru că este ieftin, iar singura limitare este dată de acoperirea GSM”, a mai spus Ștefan.

Calypso, remarcat de directorul general Honywell International

Aflat la prima ediție, concursul TeChallenge s-a desfăşurat în perioada 10 mai – 20 octombrie 2017 și a avut ca obiectiv încurajarea studenților la Universitatea Politehnică din Bucureşti și a elevilor de liceu din România de a-și pune în valoare cunoştinţele tehnice şi creativitatea în domenii precum eficientizare energetică, mobilitate sau orașe inteligente.

Suntem preocupați și ne confruntăm cu o problemă la nivel global, nu numai în România. Constatăm un declin al numărului de elevi și studenți interesați de tehnică, tehnologie și inginerie. Din cei 3000 de angajați pe care îî avem în România aproximativ 30% sunt ingineri așa că înțelegem ceea ce înseamnă să te implici încă din momentul în care ei se formează ca specialiști”, a declarat, pentru Green Report, Constanța Nazarcu, director general Honeywell International și ambasador al Honeywell în România. Sunt câteva proiecte care mi-au atras atenția în mod deosebit. Este un sistem de monitorizare a calității apei, ca un fel de geamandură, care odată pus în apele curgătorea poate să trimită informații cu privire la poluarea apei. Copii par preocupați de problemele stringente cu care se confruntă omenirea. Sunt interesați de calitatea și protecția mediului.”

spot_img

Ultimele știri