Potrivit datelor comunicate, marți, de Biroul Electoral Județean (BEJ) Vaslui, 55,78 la sută din locuitorii din Siliștea, comuna Pungești, care s-au prezentat la urne la alegerile europarlamentare au votat cu Partidul Ecologist Român (PER), potrivit Mediafax.
În aceeași localitate, în extravilanul căreia compania Chevron a demarat la începutul acestei luni lucrările de explorare a gazelor de șist, Alianța PSD-UNPR-PC, aflată la guvernare, a obținut doar 6,31 la sută din opțiunile electoratului.
În localitatea Armășoaia, învecinată cu Siliștea și unde primarul comunei Pungești, Mircea Vlasă (PSD), își are domiciliul, sătenii au votat în proporție de 51,61 la sută tot cu PER, în timp ce Alianța PSD-UNPR-PC a primit 20,55 la sută din voturile populației.
În județul Vaslui, PER a obținut 0,42 la sută din opțiunile electoratului, în condițiile în care a adunat 1.416 voturi din toate cele 81 de comune și cinci orașe din județ. Numai din comuna Pungești, ecologiștii au adunat 205 voturi, ceea ce reprezintă aproape 15 la sută din opțiunile electoratului din județul Vaslui.
În localitatea Siliștea, s-au desfășurat, în ultima jumătate de an, numeroase proteste ale localnicilor și activiștilor de mediu față de explorarea și exploatarea gazelor de șist.
Chevron a început forajul de explorare a gazelor de șist în comuna vasluiană Pungești, după cinci luni de la demararea lucrărilor de amenajarea a platformei pe care este amplasată sonda, compania susținând că lucrările se desfășoară „într-un mod sigur și responsabil față de mediul înconjurător”.
Lucrările de explorare a gazelor de șist sunt derulate de Chevron în extravilanul satului vasluian Siliștea din comuna Pungești, fiind prima zonă din România unde compania petrolieră a început prospecțiunile pentru identificarea unor posibile zăcăminte neconvenționale.