O expoziție despre ecologie și reparare, acolo unde se mai poate repara, transforma sau reutiza ceva, în șapte contribuții separate create de opt artiste emergente, vă așteaptă până pe 5 noiembrie, în strada Plantelor nr. 50: „Ecologies of Repair”, o expoziție recomandată de Green Report.
O perspectivă deosebită asupra ecologiei, dar a unor locuri sau comunități din România. Despre unele se poate să mai fi citit, iar altele sunt cu totul noi, însă fiecare dintre exponate spune o poveste și o spune într-un fel neașteptat.
Am mers prin spațiul expozițional alături de Ioana Chira, managerul galeriei Gaep, care a lucrat alături artiste și de curatorul independent Adelina Luft. Chira mi-a prezentat fiecare dintre perspectivele artistice și ce reprezintă ele.
„Tema nu este una pesimistă, sumbră, prăpăstioasă și nu este nici superficială. Lucrările nu ilustrează și atât o problemă de mediu, ci merg mult mai departe. Problemele de mediu sunt doar premisa și contextul, dar nu sunt și subiectul”, a explicat ea.
Arta împletirii
Una dintre artistele expozante, Stanca Soare, care trăiește și creează între Franța și satul Miroși, din Argeș, învață de la femeile din localitate vechile tehnici de țesere. În cele trei lucrări All Roads, Are Paved, With Good Intentions, concepute în strânsă legătură, artista a lucrat cu paie, un rebut sau un deșeu al activităților agricole, pe care ea îl prezintă în trei stări diferite:
- stare împletită,
- stare arsă,
- stare amestecată cu alte materiale pentru a realiza cărămizi.
De asemenea, ea a refăcut vizual gestul pe care sătenii îl au de a arde paiele în spatele curții, scăpând astfel de acest deșeu, printr-un proces care, în mod paradoxal, este foarte dăunător pentru sănătate și pentru mediu.
Solarul ca artă
Lucia Ghegu a propus o serie de lucrări care aduc o perspectivă inedită asupra solariilor folosite în Zimnicea, orașul în care trăiește bunica sa. Lucrările sunt compuse din două straturi – primul strat conține desene abstracte pe folie de polietilenă care e folosită pentru solarii, desenele în sine sunt reinterpretări ale acestor solarii și sere. Al doilea strat – fotografii realizate prin transfer termic pe o plasă anti-insecte. Acestea conțin colaje de fotografii realizate vara aceasta în grădina bunicii ei.
Zimnicea a avut o istorie destul de ciudată, când după cutremurul din 1977 și în urma raportărilor exagerate potrivit cărora 80% din oraș era prăbușit, autoritățile locale au decis să dărâme o mare parte din construcții, iar în locul lor au apărut blocuri comuniste. Unii dintre săteni au identificat mici petice de pământ printre printre blocuri și și-au făcut grădini. Ce o interesează pe Lucia este acest model de microsustenabilitate, la un nivel personal, aducând mai mult a spațiu de protecție a plantelor mai mult decât de cultivare a lor.
Cariera abandonată
În cadrul doctoratului său din Italia, Diana Popuț a studiat cu predilecție marmura. Pentru lucrările expuse la Gaep a folosit însă marmură luată dintr-o carieră abandonată din zona satului Alun, județul Hunedoara. La finalul secolului al XIX-lea, cariera era deja exportată deja la Viena sau Budapesta pentru decorarea palatelor de acolo. Exploatarea a continuat în timpul comunismului, iar o parte din mamura de la Casa Poporului a fost luată de aici. În anii `90 exploatarea s-a oprit, iar satul a devenit depopulat. „Este un peisaj suprarealist. Sătenii au luat marmură pentru a face drumuri sau șure, biserici. Mergi cu mașina pe un drum de marmură către un peisaj al ruinei, abandonării. Ce a interesat-o pe Diana este însă natura care și-a recâștigat teritoriu,” a explicat Ioana Chira.
Artista are trei gesturi în raport cu marmura:
- Observă venatura, ca în corpul uman;
- Spală foarte atent pietrele;
- Produce o perforație extrem de minuțioasă care durează foarte mult, producând orificii egale cu ajutorul unui burghiu diamantat, care trimit la schimbările minuscule din natură, dar prin acumulare ajung să transforme un mediu, un ecosistem.
Diana Popuț: Fragments from gaep on Vimeo.
Plantele deșertului și adaptarea
Thea Lazăr este un artist din Cluj pe care îl interesează plantele deșertului care reușesc să supraviețuiască condițiilor aspre, sute chiar mii de ani. Totul a pornit de la Welwitschia Mirabilis, o planta pe care a descoperit-o la Muzeul Grădinii Botanice din Cluj-Napoca, unde obișnuia să meargă. Este o plantă care poate trăi 1.000 – 1.500 de ani pentru că are aceste frunze care cresc necontenit pe perioada vieții și care strâng ceața din timpul nopții și roua de timpul dimineții.
Artista a expus „plantele” sub forma unor sfere textile, fiecare reprezentând o lume sub forma unor planete moi, în care plantele sunt super reziliente și adaptate mediului în care trăiesc. Într-un materiale video pe care l-a creat, Thea Lazăr ridică întrebarea cum ar putea arăta niște planete cu monoculturi într-un viitor îndepărtat în care dacă nu ești rezilient, nu vei supraviețui.
„Livada Mare”
Aceasta este un proiect inderdisciplinar al Andreei Medar & Mălina Ionescu, centrat pe satul Racoți din județul Gorj, unde locuiesc bunicii Andreei. Un eveniment a făcut ca o conductă care transportă apă de la un izvor din apropriere către Craiova s-a spart în urmă cu zece ani. Pe artiste le-a interesat care au fost consecințele – pe de o parte, spargerea conductei a dus la formarea unei „delte” într-o zonă montană, iar pe de altă parte, sătenii au început să își schimbe comportamentul și să se alimenteze cu apă din conductă.
„Vorbim despre un cu totul alt tip de floră și de ecosistem față de cel obișnuit pentru zona respectivă. În plus, artistele au observat că sătenii au început să ia apă de la locul fisurării conductei. Au făcut analize de laborator pentru apa din mai multe surse, iar cea mai bună e cea din conductă”, a spus Ioana Chira.
Lacul de bauxită
Anca Bucur a adus o cercetare legată de un lac de bauxită din județul Tulcea, aflat foarte aproape de apele Deltei Dunării. Bauxita, folosită la prelucrarea aluminiului, era adusă în România din Sierra Leone. Pe artistă au interesat-o care sunt relațiile economice și politice care fac ca un minereu extras din Africa de Vest să ajungă în Europa de Est. În cadrul instalației, ea a prezentat mai multe obiecte din aluminiu reciclat, semințe de floarea soarelui din ceramică, una dintre puținele plante care trăiește în apropierea acestui bazin, și trei pânze vopsite în ulei de floarea soarelui, oxid de fier – principalul ingredient din bauxită și clorofilă, care exprimă potențialul regenerator al plantelor.
„Această lume vorbește despre o istorie a exploatării, jefurii și deposedării de nenumărate feluri”, spune Anca Bucur în materialul video care explică cercetarea sa.
Puterea de acțiune a melcilor
Amaia Molinet, o artistă originară din Țara Bascilor, care trăiește și lucrează între Bilbao și Cluj, a adus o nouă perspectivă asupra melcilor și fosilelor lor.
„Melcii sunt această specie care trăiește de milioane de ani și nimeni nu a analizat acest lucru. Au fost cumva neglijați, ignorați. Ideea a fost să descentralizăm relația om-melc. Amaia le dă putere de acțiune melcilor, după ce a petrecut o lună cu melcii pe care i-a filmat”, a explicat Chira.
În contextul distrugerilor provocate de incendii în habitatul natural al melcilor ca urmare a secetei, lucrarea își propune să sublinieze atât caracteristicile estetice subtile ale secreției de melc, cât și conotațiile sale de revitalizare.
Citește și: „Living Content: Under Pressure”, o expoziție ce atrage atenția asupra schimbărilor climatice
