În 3 aprilie a.c., cea mai tânără echipă de alpiniști români din istorie, Everest România, pleacă într-o călătorie de 2 luni, spre spre Everest și speră să readucă, după 11 ani, tricolorul pe cel mai înalt vârf din lume.
Costul expediției se ridică la 76.000 euro, din care, potrivit Gabrielei Szabo, ministrul tineretului și sportului, ”10.000 RON reprezintă contribuția Ministerului Tineretului și Sportului” (MTS).
Acest proiect este aprobat de MTS, încă de anul trecut, iar contribuția noastră se ridică la 10.000 RON. Obiectivul expediției care va începe în câteva zile este îndrăzneț. Ce poate fi mai frumos, pentru noi, decât să vedem că steagul nostru va ajunge din nou, după 11 ani, pe Everest!”, a declarat Gabriela Szabo.
”Suntem green
în tot ceea ce facem”
Cei trei tineri alpiniști, Tiberiu Pintilie, Adrian Fako și Oana Harabagiu, spun că, în afară de alpiniști, sunt și ecologiști convinși. Ei au participat la cea mai înaltă ecolgizare din România, cea a Vârfului Omu, care a durat aproximativ 3 ani.
Suntem green în tot ceea ce facem zilnic. Am participat la cea mai înaltă ecologizare din România, am plantat copaci, am reîmpădurit zone întregi. Şi în ascensiunea noastră ne vom respecta principiile green. Deșeurile, inclusive ambalajele alimentare, cât și buteliile de oxigen, le vom aduce înapoi, nu le vom lăsa pe versanți, așa cum am făcut în toate ascensiunile noastre”, a declarat, pentru Green Report, Tiberiu Pintilie.
Cei trei tineri vor pleca în expediție în 3 aprilie a.c., de pe aeroportul Henri Coandă, iar ascensiunea propriu-zisă pe munte va dura 1 lună și jumătate.
Pe cel mai înalt vîrf din lume, Everest, și-au propus să ajungă în perioada 15-25 mai, dar totul va depinde de condițiile meteo. Tinerii alpiniști sunt singurii din România, care, într-un singur sezon, au reușit să escaladeze 3 vârfuri de peste 7.000 metri.