Acum 30 de ani, dropia a fost considerată o specie dispărută din România. Însă, monitorizările Asociației Grupul Milvus din ultimii 13 ani au confirmat existența unui grup de 40 de exemplare în județul Bihor. Recent a fost descoperit și un cuib, prima dovadă în 30 de ani că dropia cuibărește în România.
Foto: Grupul Milvus
„După mai multe decenii, avem, în sfârșit, dovada faptului că dropia cuibărește în România. Ne-au trebuit 13 ani de muncă pe teren și, poate, puțin noroc ca să primim această confirmare”, au transmis reprezentanții Asociației.
Vestea este însoțită de o fotografie cu un cuib cu trei ouă, trimisă de un student la Medicină Veterinară, Ioan Matiu jr., care a descoperit cuibul întâmplător, în timpul unor munci agricole.
„Pentru noi, această fotografie are o însemnătate istorică. Ea dovedește cuibăritul unei specii considerate cândva dispărute din România și, în același timp, ne arată importanța muncii pe teren, implicarea localnicilor și a administrațiilor locale în conservarea naturii, dar și necesitatea eficientizării programelor de agro-mediu care să ofere plăți compensatorii atractive pentru fermierii prietenoși cu dropiile”, a mai transmis Grupul Milvus.
Dropia (Otis tarda) este cea mare pasăre zburătoare din Europa. Clasificată ca specie vulnerabilă pe plan global, a cunoscut un declin covârșitor în urma fragmentării habitatelor sale întregi de odinioară – stepa eurasiatică. Până la mijlocul anilor 1950, ea a dispărut din cea mai mare parte a Europei și acest lucru s-a întâmplat și în cazul României, unde, în urma naționalizării, pajiștile (habitatele sale naturale) au fost arate și transformate în culturi agricole. La aceasta scădere au contribuit și mecanizarea agriculturii și vânătoarea, respectiv braconajul.
Foto: Grupul Milvus
Dacă în secolul XIX existau populații stabile în Banat, Crișana, Podișul Transilvaniei, Câmpia Română, Dobrogea și-n câteva locuri din Moldova, conform fondurilor de vânătoare din 1988 mai erau în jur de 48 de exemplare în toată țara. Astfel că după 1990, e considerată specie dispărută din fauna României.
„Pe de altă parte, avem toate motivele să credem că la Salonta (Bihor) și-au păstrat un ultim centru de rezistență. Observațiile noastre de pe teren din ultimii 13 ani ne confirmă faptul că există aici o mică populație transfrontalieră, de aproximativ 40 de exemplare, care folosesc teritorii de-o parte și de alta a graniței cu Ungaria, în zona Salonta-Mezőgyán. La aceasta mai putem adăuga și psihologia speciei, întrucât dropiile tind să folosească locuri tradiționale pentru rotit (ritualul de curtare al masculilor) și pentru cuibărit”, a mai transmis asociația.
Un dropioi în sezonul de rotit, filmat la Salonta
În zona Salontei au fost luate câteva măsuri pentru conservarea dropiei, cum ar fi desemnarea unei arii protejate Natura 2000 (Pescăria Cefa – Pădurea Rădvani), care cuprinde o parte din habitatul folosit de dropii. În plus, începând cu 2017, s-a aplicat un nou pachet de agro-mediu, elaborat de Grupul Milvus, care asigură plăți compensatorii pentru fermierii care se angajează să-și administreze terenurile aplicând metode agricole prietenoase cu dropia.
În prezent, împreună cu Primăria Municipiului Salonta și alți doi parteneri din Ungaria (Primăria Békés și Körösök Völgye Natúrpark), Grupul Milvus are în derulare proiectul „Conservarea, protejarea și promovarea valorilor naturale din zona transfrontalieră Salonta – Békéscsaba, ROHU-14 – The Nature Corner”, finanțat de UE prin Programul Interreg V-A România-Ungaria, care, cel puțin pe partea românească, a fost construit exclusiv în jurul dropiei.
