Doua mii de cadavre gasite in orasul Miyagi VEZI VIDEO

Circa 2.000 de cadavre au fost descoperite luni in doua porturi din Prefectura Miyagi, in urma cutremurului devastator urmat de tsunami de vineri, anunta agentia Kyodo.

Noile victime vor contribui considerabil la bilantul total al cutremurului de 9 grade pe scara Richter si al tsunami-ului, in contextul in care Politia a confirmat deja 1.647 de decese, iar 1.720 de persoane sunt date disparute in nord-estul si estul Japoniei.

Aproximativ o mie de victime au fost gasite pe malul Peninsulei Ojika din Miyagi, cel mai afectat oras, in timp ce alte o mie de cadavre au fost descoperite in orasul Minamisanriku, unde sunt date disparute 10.000 de persoane, adica jumatate din populatie.

Circa 450.000 de oameni au fost evacuati duminica din Miyagy si cinci alte prefecturi, insa in locurile in care au fost adapostiti exista rezerve limitate de apa si alimente.

De asemenea, circa 2.500 de turisti aflati in zonele lovite de cutremur sunt dati disparuti.

Pentru a localiza persoanele disparute, Google a creat o aplicatie numita Google Person Finder care le permite utilizatorilor sa caute informatii despre o persoana disparuta sau sa adauge date despre o persoana gasita.

Operatiunile de cautare-salvare continua, insa autoritatile spun ca gasesc mai mult cadavre decat supravietuitori.

Cititi povestea unui batran de 60 de ani, salvat la doua zile dupa cutremur

 

spot_img

Ultimele știri