Primăriile pot depune, din 10 aprilie, dosarele pentru obţinerea finanţării în cadrul programului de instalare a sistemelor fotovoltaice în gospodăriile izolate neracordate la reţeaua de distribuţie, anunţă Administraţia Fondului pentru Mediu.
Potrivit bugetului AFM, suma alocată pentru finanţarea acestui program este de 230 milioane lei. Finanţarea nerambursabilă, acordată de către Autoritate, este în procent de 100% din valoarea cheltuielilor eligibile, dar nu mai mult de 25.000 lei (inclusiv TVA), pentru fiecare sistem fotovoltaic care deserveşte o gospodărie.
Finanţarea se acordă eşalonat, în interiorul perioadei de valabilitate a contractului de finanţare şi pe măsura implementării proiectului.
„Scopul programului îl reprezintă creşterea eficienţei energetice, îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin producerea de energie electrică din surse regenerabile la locuinţele situate la cel puţin de 2 km faţă de reţeaua naţională de distribuţie a energiei electrice şi prin reducerea utilizării combustibililor convenţionali”, spune AFM într-un comunicat.
Obiectul programului îl reprezintă finanţarea achiziţionării şi instalării sistemelor de panouri fotovoltaice care folosesc sursele de energie regenerabilă, nepoluante.
Programul se derulează multianual, iar finanţarea programului se realizează din veniturile Fondului pentru mediu rezultate din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, în limita sumelor prevăzute cu această destinaţie prin bugetul anual al Fondului pentru mediu, aprobat conform legii.
Beneficiarii programului sunt unităţile administrativ-teritoriale cărora le-au fost aprobate dosarele de finanţare şi care au încheiat un contract de finanţare nerambursabilă cu AFM în cadrul programului.
AFM menţionează că sunt considerate eligibile numai cheltuielile efectuate după semnarea contractului de finanţare nerambursabilă.
În cadrul unei sesiuni de finanţare, solicitantul poate depune o singură cerere de finanţare pentru o parte sau pentru toate gospodăriile. În acelaşi timp, pentru fiecare gospodărie se poate obţine finanţare o singură dată.