Donatii pentru Japonia. Continental anunta un ajutor de urgenta de 250.000 euro

Furnizorul international pentru industria auto Continental a anuntat ca ofera un ajutor de urgenta de 250.000 de euro pentru oamenii din zonele distruse de cutremur si tsunami, in Japonia.

"Gandurile noastre se indreapta acum catre poporul japonez, care trece printr-unul dintre cele mai dificile momente. Din fericire, unitatile si angajatii nostri nu au fost afectati de efectele catastrofei naturale. Tocmai din acest motiv si pentru ca, in trecut, poporul japonez a sarit intotdeauna in ajutor in situatii de urgenta, ne simtim pe deplin obligati sa oferim la randul nostru sprijin", a declarat dr. Elmar Degenhart, CEO al Continental AG.

„Atentia noastra se indreapta in special asupra tuturor angajatilor nostri din Japonia. Am infiintat o celula de criza, formata din specialisti de la mai multe departamente, pentru a-i sprijini pe colegii nostri din Japonia, precum si pe familiile acestora, folosind toate resursele de care dispunem", a declarat Degenhart.

In Japonia, lucreaza aproximativ 950 de angajati in cadrul celor sapte unitati ale Concernului Continental.

"Pentru angajatii Continental din intreaga lume este extrem de important sa ajute poporul japonez aflat in dificultate, prin actiuni concrete. In felul acesta au actionat si in trecut. De aceea, le recomandam angajatilor nostri sa se adreseze pentru donatii organizatiilor umanitare cunoscute“, a completat Elmar Degenhart.
 

spot_img

Ultimele știri