Departamentul pentru Energie al Statelor Unite a ales trei companii pentru programul pilot care isi propune sa dezvolte noi tehnologii curate pentru piata de consum in cel mai scurt timp, informeaza GreenBiz.
Programul pilot The Entrepreneur in Residence va pune fiecare companie in pereche cu cate un laborator national. Astfel, compania Kleiner, Perkins, Caulfield & Byers din Menlo Park California va lucra cu Laboratorul National pentru Energii Regenerabile, ARCH Venture Parteners din Chicago va colabora cu Laboratorul National Sandia, iar compania Foundation Capital, tot din Menlo Park, va lucra cu Laboratorul National Oak Ridge.
"Programul pilot va asigura antreprenorilor acces la trei dintre cele mai performante laboratoare nationale ale Departamentului pentru Energie, in vederea accelerarii adoptarii tehnologiilor avansate pentru energii regenerabile si pentru eficienta energetica, pentru a transforma fundamental mijloacele de furnizare cu energie ale natiunii", a declarat Alexander Karsner, secretar asistent in cadrul DOE pentru Eficienta Energetica si Energie Regenerabila.
Fiecare laborator va gazdui o firma, masura care va asigura "antreprenorilor oportunitatea de a lucra direct cu cercetatorii pentru a analiza tehnologiile variate si viabile din punct de vedere comercial", sustine DOE.
Companiile vor analiza tehnologiile si oportunitatile din piata inainte de a alege o tehnologie in vederea comercializarii ei si negocierii licentei de folosire. Companiile care vor investi in noile tehnologii for forma si finanta o noua afacere bazata pe respectiva tehnologie.
Acest articol a fost preluat cu acordul GreenBiz