Pentru majoritatea companiilor listate din România raportarea non-financiară reprezintă o chestiune de conformitate, doar 30% având efectiv un plan de punere în aplicare a obiectivelor de mediu, sociale și de guvernanță (ESG) și doar 10% o strategie integrată de afaceri și de sustenabilitate, reiese din raportul ”ESG – O șansă de schimbare strategică?” realizat de PwC România în colaborare cu Bursa de Valori București (BVB).
Mai mult, 50% dintre respondenți nu utilizează încă niciun standard de raportare, în condițiile în care până în 2023 cerințele de reglementare și raportare devin mai stricte.
”Având în vedere ambițiile Uniunii Europene de reducere a emisiilor de carbon și noile reglementări care se întrevăd în acest domeniu, angajamentele de sustenabilitate ale companiilor devin urgente. Tonul este dat de companiile listate la bursă care trebuie să facă tranziția către modele de operare responsabile și transparente pentru conformarea la noile cerințe de raportare non-financiară. În cadrul fondului european de redresare, vor fi alocate resurse financiare pentru proiecte de tranziție în acest domeniu, iar companiile care îndeplinesc anumite condiții specifice vor putea solicita finanțare. În consecință, merită să se pregătească pentru a depune deja cererea la nivel de strategie și raportare”, a declarat Monica Movileanu, Partener și Lider ESG PwC România.
Acționarii și investitorii pun un accent tot mai mare pe tot ce înseamnă modele sustenabile. Dacă organizațiile nu au o strategie de sustenabilitate și nu publică rapoarte non-financiare de calitate s-ar putea confrunta cu probleme la evaluare în procesul de audit, precum și cu dificultăți în găsirea surselor de finanțare și de contactare a investitorilor și a clienților.
”Din punctul de vedere al investitorilor, implementarea ESG la nivel corporativ este văzută ca o cerință pentru o mai bună gestionare a riscurilor, îmbunătățirea operațiunilor și o creștere durabilă. Proiectele pe care le-am inițiat la nivelul BVB, și anume ratingurile ESG pentru companiile listate pe piața principală, precum și publicarea ghidurilor noastre ESG, au ca scop îmbunătățirea înțelegerii și capacității emitenților locali, în principal în ceea ce privește așteptările investitorilor instituționali. Sperăm că toți actorii relevanți, autoritățile de reglementare, emitenții, investitorii și organizațiile specializate în ESG vor reuși să găsească o abordare echilibrată pentru a remedia deficiențele actuale în materie de ESG și pentru a spori fiabilitatea și încrederea în datele ESG în viitor”, a declarat Remus Dănilă, Head of Business Development BVB.