O agenție de design din Mexic a creat un dispozitiv despre care susține că le poate face viața bicicliștilor mai sigură. Realizat printr-un proces de upcycling, după ce este instalat, dispozitivul emite niște sunete care nu sunt stridente și au rolul de a-i atenționa pe ceilalți participanți la trafic.
Creatorii dispozitivului Ecobici spun că în capitala Mexicului, numărul de bicicliști este în creștere și că infrastructura pentru biciclete se dezvoltă. Cu toate acestea, pietonii și ceilalți participanți la trafic încă nu au învățat să se adapteze. O problemă a cicliștilor în astfel de orașe aglomerate este faptul că adesea nu sunt observați.
Project Friday: Ecobici from Studio José de la O on Vimeo.
Ideea i-a venit unui intern al agenției Studio Jose de la O, cea care s-a ocupat de proiect. Există mai multe tipuri de astfel de dispozitive care emit sunete diferite și variază în funcție de formă și culoare. De asemenea, ele pot fi atașate pe orice sistem de biciclete publice din oraș.
Designerii spun că sunetul este destul de distinctiv pentru a-i face pe pietoni și șoferi atenți și, în același timp, nu este deranjant.
Project Friday: Ecobici from Studio José de la O on Vimeo.