Dezbaterea publică privind transformarea Lacului Văcărești în arie naturală protejată

Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice a inițiat dezbaterea publică asupra proiectului Lacul Văcărești. Demersul este parte a inițiativei ministrului Mediului și Schimbărilor Climatice, Rovana Plumb, de a transforma Lacul Văcărești în arie naturală protejată, pe care a avut-o încă de la începutul mandatului.

Protecția, conservarea și utilizarea durabilă a patrimoniului natural sunt obiective de interes public major și totodată obiective fundamentale ale politicii pentru protecția mediului și ale strategiei naționale pentru dezvoltare durabilă”, a declarat ministrul Rovana Plumb în fundamentarea deciziei de  instituire a regimului de arie naturală protejată pentru ansamblul Lacul Văcărești.

Pe lângă  faptul că reprezintă o zonă de o individualitate distinctă a fost dovedit științific faptul că Parcul Natural Văcărești adăpostește o biodiversitate foarte bogată.

O dovadă în acest sens o reprezintă inclusiv avizul Comisiei pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii din cadrul Academiei Române, care apreciază că o încadrare a zonei în tip parc natural poate să asigure protecția și conservarea peisajului, precum și a elementelor de floră și faună, în contextul particular de zonă intravilană.

Fiind calificat drept o veritabilă zonă umedă în care diversitatea avifaunei și a celorlalte grupe de animale s-a dezvoltat în perimetrul urban, fără intervenția deliberată umană, beneficiind de ajutorul unor râuri subterane, ansamblul Parcul Natural Văcărești trebuie menținut și protejat drept un habitat aparte, o oază de liniște și recreere în interiorul unui oraș tot mai aglomerat.

Prin declararea acestei zone ca parc natural se vor aduce beneficii naturii și locuitorilor Capitalei, Delta Văcărești devenind prima arie protejată urbană a țării. Totodată, Delta Văcărești va reprezenta o excelentă platformă pentru apropierea omului de natură.

Punctele de vedere pot fi exprimate sens pe pagina de internet a instituției, la adresa www.mmediu.ro.

Una dintre cele mai mari rețele de zone umede din lume sprijină înființarea Parcului Natural Văcărești

Rețeaua internațională Wetland Link International prin intermediul Wildfowl and Wetlands Trust (WWT) sprijină operațiunile de înființare a primei arii naturale urbane din România.

Chris Rostron, directorul WWT, solicită autorităților române, în speță Ministerului Mediului și Primăriei Municipiului București , să „continue eforturile în direcția protejării ariei și să dezvolte facilități pentru vizitare și cercetare” arătându-se pregătiți să sprijine acest demers”.

Aria are potențialul de a deveni una dintre cele mai importante zone umede ale rețelei WWT având în vedere amplasamentul, dimensiunea și valoarea sa naturală”, a declarat Rostron.

Zona Văcărești, situată în sud-estul Bucureștiului, la aprox. 10 minute de Piața Universității, are toate caracteristicile pentru a deveni prima și cea mai mare arie naturală protejată urbană din România. Conform Studiului de fundamentare științifică, avizat pozitiv de către Academia Română, zona are o certă valoare științifică și peisagistică, acolo dezvoltându-se în ultima vreme un ecosistem natural umed care adună specii rare de faună și floră.

Grupul de inițiativă pentru înființarea Parcului Natural Văcărești, alcătuit din organizațiile Salvați Dunărea și Delta, Ecopolis, Kogayon și National Geographic – Romania, a demarat în anul 2012 procedurile de instituire a protecției în zonă.

Organizațiile menționate lucrează în acest moment alături de Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice în vederea definitivării procesului de clasare a zonei.

Wetland Link International (WLI) este o rețea internațională de zone umede cu aproape 300 de membri în peste 70 de țări.

spot_img

Ultimele știri