Peste 60 de detinuti din Marea Britanie vor lua parte anul acesta la cel mai mare eveniment de bird-watching (observare a pasarilor) din lume, in cadrul unui proiect al Societatii Regale pentru Protectia Pasarilor (RSPB) de a creste interesul acestora pentru natura, informeaza „The Telegraph”.
Evenimentul, care are loc anual inca din anii ’70, atrage peste 500.000 de britanici. Participantii pur si simplu observa pasarile si isi noteaza speciile pe care le vad.
Fiecare eveniment de acest gen ofera informatii despre situatia biodiversitatii tarii, iar anul acesta observatorii se asteapta sa vada si specii mai neobisnuite, sosite din Scandinavia in cautare de hrana.
O alta noutate a evenimentului din acest an este ca RSPB vrea sa implice oameni din mai multe comunitati, din scoli, centre de ingrijire si nu numai.
Unul dintre cele mai neobisnuite locuri pentru recrutarea ornitologilor amatori este inchisoarea. Cu toate acestea, pana acum s-au inscris pe liste 61 de detinuti. Dintre acestia, 12 provin de la inchisoarea Kirklevington, care vor putea folosi binoclul doar sub supraveghere, din motive de securitate.
Russ Bates, reprezentantul inchisorii Kirklevington, a declarat ca prin activitatile din exterior, detinutii isi pot controla problemele de comportament si excesele de violenta.
“Detinutii au multe probleme pe cap. Daca petrec putin timp hranind pasari sau avand grija de albine isi dau seama ca munca lor este importanta, ceea ce are un efect de calmare”, a adaugat Bates.