Descopera.ro: Terra va fi afectată de un fenomen meteo de o intensitate fără precedent

Cercetătorii avertizează că fenomenul El Nino care va avea loc în acest an va fi unul din cele mai grave înregistrate până acum. O creștere neașteptată a temperaturii Oceanului Pacific indică faptul că estimările experților au fost mai optimiste decât va fi realitatea, potrivit Descopera.ro.

El Nino, fenomen produs de încălzirea apelor din Oceanul Pacific, afectează clima în diferite zone ale globului, producând secetă sau inundații și furtuni.

Wenju Cai, expert în climatologie la Australia’s Commonwealth Scientific and Industrial Research Organisation, spune că temperaturile înregistrate în acest an în apele Pacificului sunt peste cele observate în alți ani în care a avut loc El Nino.

În plus, El Nino va avea loc mult mai devreme decât fusese estimat inițial, adică în următoarele luni, nu la sfârșitul anului, iar șansele ca acest fenomen să fie real sunt de peste 70%, potrivit Biroului de Meteorologie din Australia.

Până acum, un El Nino puternic avea loc o dată la 20 de ani, dar, din cauza încălzirii globale, fenomenul va avea loc de acum o dată la aproximativ 10 ani, cred experții.

Cel mai grav El Nino înregistrat până acum a avut loc în 1997-1998 și a provocat inundații catastrofale în China, ducând la moartea a peste 1.500 de oameni.

spot_img

Ultimele știri