Deputații intră cu buldozerul în ariile protejate. România ar putea fi pusă în fața unei noi proceduri de infringement

Parlamentarii din Coaliția PSD-PNL-UDMR, susținută de AUR, au adoptat Legea care mută ariile protejate pentru a continua proiectele hidroenergetice demarate ilegal. Singurii care s-au opus adoptării au fost deputații USR, dar și doi parlamentari ai PNL – Mircea Fechet, fost ministru al mediului, și Andrei Daniel Gheorghe. Comisia Europeană ar putea deschide o procedură de infringement în urma acestui vot. 

Deputatul USR Stelian Ion a declarat pentru Green Report că formațiunea intenționează să atace legea la Curtea Constituțională, cel mai probabil la începutul săptămânii viitoare, în funcție de termenele parlamentare.

Miercuri, proiectul a primit la Camera Deputaților 233 voturi pentru, 47 împotrivă, 5 abțineri, iar Violeta Alexandru nu a votat. Senatul adoptase proiectul în urmă cu o săptămână.

Legea a primit și amendamente suplimentare în comisiile de specialitate ale Camerei Deputaților, modificând astfel proiectul adoptat de Senat. „Obiectivele de investiții pentru realizarea de amenajări hidroenergetice în curs de execuție cu procent de realizare mai mare de 60%, la data de 1 mai 2022, sunt considerate ca fiind proiecte de interes public major și de siguranţă şi securitate naţională, în sensul prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, urmând a fi puse în funcțiune până la data de 31 decembrie 2025”, se arată într-unul dintre amendamentele din raportul suplimentar, întocmit de Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare și Comisia pentru industrii şi servicii.

După votul din Camera Deputaților, USR a criticat aspru proiectul. De asemenea, acest proiect avea aviz negativ de la Consiliul Economic și Social.

Pentru un câştig iluzoriu – 0,4% din întreaga producţie naţională – PSD, PNL, UDMR şi AUR au decis distrugerea unei bune părţi din ariile protejate ale României. Este păcat ce face majoritatea la putere. Când ai o haină mai scurtă, nu-ţi amputezi braţul. Soluţia la problema crizei energetice nu este distrugerea ariilor protejate, avem soluţii alternative: de la parcuri de eoline blocate pentru că statul nu îşi face treaba la reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă şi proiectul reactoarelor nucleare modulare. Se face un rău iremediabil naturii, nu se poate reloca aria protejată, aşa cum am auzit susţinut în Parlament,”, a declarat deputatul USR, Stelian Ion, citat într-un comunicat.

PSD, PNL, UDMR şi AUR au intrat (…) cu buldozerul peste deciziile instanţelor din România. Au ignorat procedura de infringement declanşată de Comisia Europeană fix pentru astfel de hidrocentrale construite în arii protejate, ceea ce înseamnă că, pe lângă prejudiciile de mediu uriaşe, incalculabile, riscăm şi amenzi. Amenzi pe care România le va avea de plătit din banii noştri, ai tuturor. Pentru cine nu ştie, aceste hidrocentrale mici pe care vor cu orice preţ să le vadă finalizate în arii protejate au capacitate de producţie de doar 0,4% din totalul naţional, ceea ce înseamnă că argumentul cu scăderea facturilor românilor este o mare minciună. Şi, atunci, pentru ce au votat această lege? Pentru ca firmele lor de casă să poată fura linişte. Pentru ca unii să se îmbogăţească şi să scape de răspundere penală”, a precizat deputatul USR de Mureş Adrian Giurgiu în plenul Parlamentului.

Proiectul lui Cătălin Zamfir (PSD), care distruge ariile protejate ale României a fost dezbătut, pe repede-înainte, marţi, în Comisia pentru politică economică şi Comisia pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor.

Proiectul a fost introdus, la fel de rapid, pe ordinea de zi a plenului de miercuri, fiind solicitată și procedura de urgență. Pentru că jocurile din coaliţia la putere nu s-au aliniat de la prima oră a zilei, şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor a fost prelungită până când PSD, PNL, UDMR şi AUR au bătut palma, a arătat news.ro.

Hidrocentralele în cauză ar urma să fie puse în funcţiune până la data de 31 decembrie 2025. Cu alte cuvinte, pe lângă faptul că reprezintă doar 0,4% din totalul producţiei, nici vorbă să fie vreun ajutor în rezolvarea actualei crize a facturilor la energie, aşa cum în mod fals argumentează marea coaliţie PSD-PNL-UDMR-AUR. Efectele dezastruoase asupra mediului vor începe, însă, să se vadă cu mult înaintea punerii în funcţiune a hidrocentralelor. Se vor defrişa sute de hectare de pădure, care dau oxigen românilor, pentru a face lacuri de acumulare. La nivel mondial, lacurile de acumulare sunt considerate responsabile pentru 7% din gazele cu efect de seră. Coaliţia sărăciei, susţinută de preşedintele Iohannis, dacă ar fi aşa de preocupată de facturile la energie ale românilor ar trebui, în primul şi în primul rând, să-l schimbe din funcţie pe incompetentul ministru Virgil Popescu şi să adopte soluţiile propuse de USR încă din octombrie 2021. Restul sunt minciuni şi populisme ieftine”, conchide sursa menţionat.

Organizaţia pentru protecţia mediului Agent Green atrăsese dinainte atenţia că România riscă un infringement dacă deputaţii adoptă legea.

Comisia Europeană ne-a răspuns. Parlamentul Romaniei – Camera Deputatilor va genera un infringement direct dacă (…) va vota legea care ar urma să aprobe schimbarea limitelor de arii protejate sau desfiinţarea acestora pentru a da undă verde defrişărilor şi betonării ultimelor râuri sălbatice pentru a favoriza construcţia de hidrocentrale„, a scris Agent Green.

Președintele ar putea sesiza Curtea Constituțională sau ar putea cere reexaminarea proiectului de către Parlament.

Pe același subiect: Comisiile de Mediu și Ape din Senat acordă rapoarte favorabile legii care mută ariile protejate. CES: Legalizare retroactivă a unor ilegalități  

ONG-urile și experții de mediu s-au opus și ei acestei inițiative: ONG-urile de mediu cer respingerea proiectului care permite modificarea ariilor protejate pentru proiecte hidroenergetice

O petiție a Declic Râuri: stop finanțărilor pentru proiecte comuniste a ajuns la aproape 15.000 de semnături.

spot_img

Ultimele știri