Delta Dunarii isi serbeaza ziua cu aceleasi probleme ecologice

Principala problema cu care se confrunta Delta Dunarii la ora actuala este pescuitul industrial, avertizeaza membrii Asociatiei Salvati Dunarea si Delta (SDD) cu ocazia Zilei Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii.

Continuat la scara larga, pescuitul industrial va duce in final la disparitia anumitor specii de pesti (cum este cazul sturionilor, specii periclitate sau extincte), precum si la saracirea graduala a comunitatilor de pescari din Delta, arata ONG-ul de mediu.

Si in acest an, Delta Dunarii isi serbeaza ziua sufocata de aceleasi probleme care, nerezolvate, vor duce la disparitia acestui paradis acvatic, se precizeaza intr-un comunicat de presa al SDD.

5000 de tone de peste confiscate anual

Un alt factor de presiune pentru resursa piscicola a Deltei il reprezinta braconajul, estimarile aratand ca anual sunt capturate ilegal peste 5.000 de tone de peste (cantitate egala cu cea capturata legal de Rezervatia Biosferei Delta Dunarii).

In acest sens, SDD sustine aplicarea stricta a legii si reformarea sistemului juridic de la nivelul judetului Tulcea, pentru cresterea eficientei luptei impotriva braconajului.

Fostele amenajari agricole, redate naturii

Aproximativ 80.000 de hectare din teritoriul Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii reprezinta amenajari agricole (realizate prin desecari in perioada comunista) si piscicole, care ar putea fi redate Deltei prin renaturare.

Acest proces ar contribui semnificativ la protejarea populatiilor de peste din Delta si a biodiversitatii, in general. SDD militeaza pentru demararea lucrarilor de renaturare a Deltei Dunarii inca neefectuate.

Ecosistem fragil

Studii de specialitate atesta faptul ca anual noi specii deltaice dispar sau sunt amenintate, unul dintre factorii principali care determina aceasta situatie fiind poluarea intensa a RBDD.

O cauza in acest sens o reprezinta lipsa statiilor de epurare si a infrastructurii necesare colectarii si reciclarii deseurilor menajere si industriale.

SDD atrage atentia ca in arealul Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii nu exista servicii de salubrizare, cu exceptia orasului Sulina, unde exista o groapa de gunoi in care sunt depozitate deseurile in mod neselectiv.

Expozitie de fotografii dedicata Deltei

Asociatia Salvati Dunarea si Delta lanseaza, cu ocazia Zilei Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii, expozitia de fotografie „Vreau sa fiu Delta Dunarii”. Aceasta va fi gazduita de Teatrul „Jean Bart” din Tulcea si deschisa publicului pentru urmatoarele doua saptamani, anunta SDD intr-un comunicat de presa.

Cele 26 de fotografii ale Deltei Dunarii, au fost realizate de catre Ileana Giusca Ene, coordonator proiecte in cadrul Salvati Delta, si reprezinta unul dintre rezultatele proiectelor implementate in comunitatile deltaice.

"Sunt foarte dezamagit de atitudinea clasei politice fata de conservarea patrimoniului national si mondial al Deltei Dunarii. Principala preocupare a celor care conduc tara si a Consiliului Judetean Tulcea a fost sa-si puna oamenii lor in toate pozitiile de control si sa mentina un status quo al teritoriilor ocupate de concesiuni economice in stilul exploatarilor socialiste de plan cincinal, in fapt foarte distructive pentru sanatatea ecosistemului deltaic", a declarat Liviu Mihaiu, presedintele Asociatiei Salvati Dunarea si Delta.

Fotografiile incluse in expozitia “Vreau sa fiu Delta Dunarii” se inscriu pe linia abordarii adoptate de SDD in initiativele privind conservarea Deltei.

Astfel, prin proiectele derulate, Salvati Delta propune solutii de dezvoltare durabila pentru Delta, care urmaresc conservarea resurselor naturale ale Deltei, precum si dezvoltarea armonioasa a comunitatilor deltaice.

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri