De ce si cum sa incepi o afacere de reciclare

text de Alexandru Bara

Intrarea pe o piata printr-o investitie de tip colectare, depozitare si reciclare deseuri poate fi decisiva pentru succesul in afaceri ecologice in urmatorii 5-15 ani. Care sunt avantajele, conditiile (in)succesului si pasii pentru deschiderea unei afaceri in domeniul reciclarii deseurilor de echipamete electronice si electrocasnice (DEEE) sunt cateva intrebari la care am raspunsuri punctuale.

1. Care este scopul unei afaceri DEEE?

Refolosirea, reciclarea si reutilizarea componentelor, materialelor si substantelor continute in DEEE. Tratarea acestora implica colectare, depozitare temporara, dezasamblare, faramare, refolosire a componentelor sau pregatire pentru depozitarea finala.

2. Cum arata piata – scurta analiza SWOT

Puncte tari

– Cantitatea totala de ambalaje care intra pe piata locala creste anual cu 10-15%;

– Prioritate ARPM, APM, Producatori, Importatori, Distribuitori: Infiintarea a cel putin unui punct de colectare in fiecare oras cu peste 20.000 de locuitori (cf Termenul legal este 31 decembrie 2006 (HG 448/2005, art 5, alin (3), pct b);

– HG 448/2005 prevede atingerea obiectivului de 4kg DEEE/locuitor/an pana la 31.12.2008, cu doua obiective intermediare: 2 kg/locuitor/an pana la 31.12.2006 si 3kg/locuitor/an pana la 31.12.2007.

– Romania a obtinut o perioada de tranzitie de 2 ani, pana pe 31.12.2008, pentru aplicarea paragrafului 5 al articolului 5 privind obiectivul de colectare de minimum 4 kg de deseuri de echipamente electrice si electronice/locuitor pe an;

– Romania a obtinut o perioada de tranzitie de 2 ani, pana pe 31.12.2008, pentru implementarea paragrafului 2 al articolului7, privind obiectivele de reciclare/valorificare;

– Legislatia europeana prevede dreptul consumatorului de a scapa de produsul vechi la livrarea unuia nou;

– Strategiile regionale si locale de gestionare a deseurilor;

– Peste 300 de companii autorizate in domeniul reciclarii si valorificarii si parteneriate incheiate cu autoritatile locale, insa nu este clar daca exista puncte de colectare selectiva create special pentru DEEE;

– Cantitatea totala de echipamente electrice si electronice colectate la nivelul Romaniei, in 2006, a fost de 68,80 mii tone. Se anticipeaza 74,40 mii tone pentru 2007 si 117,10 mii tone pana in 2013;

– Conditii restrictive de depozitare la gropile de gunoi;

– Existenta pe piata a instalatiilor pentru prelucrarea integrala a DEEE;

– Inventii integrate inregistrate la OSIM;

– Campanii de constientizare organizate de autoritatile locale.

Green Report Shop Produse ECO

Puncte slabe

– Mentalitatea, desconsiderarea gunoiului si debarasare de responsabilitate a consumatorului si producatorului;

– Birocratia obtinerii finantarilor si subventiilor din banii UE sau de la stat;

– Insuficienta sau inexistenta cointeresarii asociatiilor de locatari/proprietari, gospodarii sau a agentilor economici in segregarea deseurilor;

– Insuficienta sau inexistenta penalizarii consumatorilor si producatorilor de DEEE;

– Majoritatea punctelor de colectare DEEE apartin operatorilor locali de salubritate, carora le este mai facil sa colectezesi apoi sa segregheze;

– Pana la crearea pietei interne pentru desfacerea materialelor si componentelor pentru care, in prezent, nu exista o astfel de piata, este necesara gasirea unor parteneri externi care sa le preia.

– Tranzitia prelungita a societatii romanesti.

Oportunitati

– Piata deseurilor este una tanara, cu multe nise;

– Posibilitatea parteneriatelor cu autoritatile locale, cu alte firme/asociatii din domeniu sau asociatii de producatori si distribuitori de EEE;

– Conform HG 448/2005 pentru a atinge obiectivele privind valorificarea, producatorii vor avea posibilitatea sa transfere responsabilitatile catre terti, autoritati locale sau intreprinderi particulare;

– „Schema de granturi pentru sectorul public pentru pregatirea de proiecte in domeniul protectiei mediului” (Faza extinsa) si rezultatele acestor proiecte;

– Planurile regionale/locale de gestionare a deseurilor;

– Trendul lent crescator catre responsabilitatea sociala a companiilor;

– Folosirea la transportul marfurilor a sistemelor de ambalare returnabile;

– Cantitatile semnificative de electronice/electrocasnice vandute;

– Pentru o mai buna gestionare a DEEE, firmele producatoare si importatoare de echipamente electrice si electronice au fost obligate ca, pana pe 31 aprilie 2006, sa se inregistreze la Agentia Nationala pentru Protectia Mediului, in registrul producatorilor si importatorilor, iar numarul de inregistrare sa fie comunicat retelelor comerciale prin care sunt vandute;

– Pana la 30 iunie 2006, autoritatile publice locale trebuiau sa puna la dispozitia producatorilor spatiile necesare pentru infiintarea a cel putin unui punct de colectare in fiecare oras cu peste 20.000 de locuitori care sa fie, ca amplasament, cat mai accesibil populatiei (administratiile publice locale au obligatia de a colecta separat DEEE de la gospodariile particulare si de a pune la dispozitia producatorilor spatiile necesare pentru infiintarea punctelor de colectare selectiva a acestora);

– Obligatiile Hotararii de Guvern 448/2005 privind DEEE se refera la organizarea de puncte de colectare selectiva a DEEE, precum si la anumite cantitati (kg/locuitor) deja impuse pentru a fi colectate. Acest proces insa este putin vizibil pentru consumatorul de rand;

– Produsele ce urmeaza a fi reciclate trebuie marcate cu un insemn care atrage atentia ca respectivul obiect nu poate fi aruncat impreuna cu gunoiul menajer;

– Exista un numar restrans de asociatii care urmaresc preluarea responsabilitatilor producatorilor si importatorilor indomeniul colectarii si reciclarii DEEE;

– Romania stat membru UE.

Amenintari

– Mentalitate si indiferenta, Romania functionand dupa principiul”carrot and stick”;

– Implementare lenta a legislatiei transpuse;

– Lipsa unor centre functionale de colectare DEEE despre care „lumea sa stie”;

– Normele UE par imposibil de indeplinit in totalitate;

– Valorile maxime de concentratie sunt stabilite prin directiva RoHS;

– Piata neagra a produselor IT&C si electrocasnice;

– Politizarea deciziilor.

3. Care sunt costurile ce trebuie luate in calcul?

– Costurile pentru infiintarea, echiparea si operarea unui punct de colectare;

– Costuri de autorizare;

– Costuri de colectare = costuri de transport + costuri de manipulare;

– Costurile de manipulare cuprind costurile cu incarcarea descarcarea;

– Costuri de tratare = costuri sortare + costuri dezmembrare;

– Costuri cu eliminarea deseurilor nereciclabile/periculoase prin depozitare;

– Costuri de comunicare = cheltuiala cu informarea/constientizarea detinatorilor de DEEE

– Conform HG 448/2005 art. 5 autoritatile administratiei publice locale sunt responsabile de colectarea si transportul DEEE de la gospodariile particulare la punctele de colectare, de aici drumul lor spre reciclatori fiind platit de producatori.

4. De ce autorizatii ai nevoie?

In conformitate cu art.6 alin.(3) din HG 448/2005, pentru desfasurarea activitatii de tratare a DEEE este necesara autorizarea de mediu in conformitate cu prevederile OUG 78/2000 privind gestionarea deseurilor, aprobata prin Legea 426/2001. In functie de deseurile care se urmaresc a fi dezmembrate/refolosite/reciclate iata cateva exemple de autorizatii necesare: Autorizatie de mediu, Autorizatie de valorificare a deseurilor metaliceferoase, Autorizatie de valorificare a deseurilor metalice neferoase prin dezmembrare, sortare, taiere, balotare etc. S-au modificat din ianuarie 2007 responsabilitatile si procedurile autoritatilor implicate:

– Ordin nr. 1223 din 29 noiembrie 2005 privind procedura de inregistrare a producatorilor, modul de evidenta si raportarea datelor privind EEE si DEEE;

– Aviz colectare deseuri reciclabile de la persoane fizice OG16/2001 aprobata prin Legea nr.465/2001 art.7, in vederea eliberarii autorizatiilor de functionare de catre;

– Ordin nr. 1225 din 29 noiembrie 2005 privind aprobarea Procedurii si criteriilor de evaluare si autorizare a organizatiilor colective in vederea preluarii responsabilitatii privind realizarea obiectivelor anuale de colectare, reutilizare, reciclare si valorificare a DEEE;

– Ordinul Comun nr. 1229/731/1095/2005 (MO nr. 27/12.01.2006)al Ministrului Mediului si Gospodaririi Apelor, al Ministrului Economiei si Comertului si al Ministerului Administratiei si Internelor, pentru aprobarea procedurii si criteriilor de autorizare a operatorilor economici in vederea preluarii responsabilitatii privind realizarea obiectivelor anuale devalorificare si reciclare a deseurilor de ambalaje, modificat sicompletat de Ordinul comun nr. 194/360/1325/2006 (MO nr.499/08.06.2006);

5. Ce spune legea?

– Directiva 2002/95/CE referitoare la restrictiile privind folosirea in echipamentele electrice si electronice a anumitor substante periculoase (RoHS). Are drept scop ameliorarea performantelor de mediu ale tuturor operatorilor implicati in ciclul de viata a EEE (producatori, distribuitori si consumatori),in special acei operatori implicati direct in tratarea DEEE. De asemenea, cere statelor membre sa incurajeze proiectarea si fabricarea de EEE care sa ia in considerare si sa faciliteze demontarea si refolosirea prin reutilizare si reciclarea DEEE, a partilor lor componente si a materialelor.

– Directiva 2002/96/CE referitoare la DEEE transpusa in legislatia nationala prin Hotararea de Guvern 448/2005 privind DEEE. Are drept scop prevenirea DEEE si promovarea refolosirii, reciclarii si a altor forme de recuperare a acestor deseuri astfel incat sa se diminueze cantitatile aruncate.

– HG nr. 992/2005 privind restrictionarea anumitor substante periculoase care intra in componenta echipamentelor electricesi electronice – transpune Directiva 2002/95/CE.

– HG nr. 448/2005 privind deseurile de echipamente electrice si electronice – transpune Directiva 2002/96/CE, modificata prin Directiva 2003/108

– Strategia nationala de gestionare a deseurilor si Planul national de gestionare a deseurilor sunt cele doua programe care reprezinta instrumentele de baza prin care se asigura introducerea in tara noastra a politicii UE in domeniul gestiunii deseurilor.

6. Exista oportunitati definantare?

– Suma pe care Romania o va putea cheltui din 2007 pentru a se conforma la acquis-ul comunitar pe probleme de managementul deseurilor se ridica la circa 3 miliarde de euro prin Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor.

– Instalatiile pentru reciclarea deseurilor electrice si electronice constituie categorii de proiecte finantabile de la Fondul de mediu conf. OUG 196/2005.

7. Unde ma pot interesa?

Pentru date suplimentare sau intrebari referitoare la problema DEEE si studii de fezabilitate se pot aborda: firme de consultanta si management specializate, Directia Generala Deseuri si Substante Chimice Periculoase din cadrul MMGA, Agentia Nationala pentru Protectia Mediului sau la MEC, Directia Generala Politica Industriala/Comisia Nationala pentru Reciclarea Materialelor, Directia pentru Integrare Europeana si Negocieri.

8. Ce produse intra in categoria DEEE?

Notiunea de echipament electric si electronic inglobeaza si piesele componente, sub ansamblele care fac parte integranta din produse si materialele consumabile.

Conform Directivei2002/96/CE, cele cu marcaj specific prin care sa evidentieze faptul ca echipamentele care-l poarta fac obiectul unei colectari specifice si nu trebuie amestecate cu alte deseuri. Mai clar, produse iesite din uz, depasite precum: echipamente IT & C (PC-uri, jocurile video), aparate casnice mari, aparate casnice mici, echipamente de larg consum, echipamente de iluminat, unelte electrice si electronice (cu exceptia uneltelor industriale fixe), jucarii, echipamente sportive si de agrement, dispozitive medicale (cu exceptia produselor implantate si infectate), instrumente de supraveghere si control, distribuitoare automate, toate cablurile din si/sau din afara unui echipament aruncat.

9. Ce materii prime putem obtine din reciclarea DEEE?

Din dezmembrarea si tratarea DEEE rezulta:
– Deseuri Reciclabile: feroase, neferoase, mase plastice, altele;
– Deseuri reutilizabile: piese de schimb second-hand si componentere utilizabile. Conform Comisiei Nationale pentru Reciclarea Materialelor structura materialelor si componentelor rezultate dinDEEE ar fi urmatoarea: fonta si otel 48%, aluminiu 5%, cupru7%, material plastic inflamabil 15%, material plastic neinflamabil5%, sticla 5%, cauciuc 1%, circuite imprimate (PCB) 3%,ceramice si sinterizate 2%, lemn si placaj 3%, alte metale (neferoase) 1%, altele.

10. Cat pot obtine pe DEEE?

– Intre 0,50 si 2,50 euro/kg DEEE la bursa(ele) de deseuri interna sau internationala
– Reper preturile practicate de reciclatorii de pe piata europeana (0,60 euro/kg DEEE).
– Venituri din comercializarea pieselor de schimb si a componentelor reutilizabile, venituri din comercializarea deseurilor feroase, neferoase si mase plastice, altele materiale rezultate din sortare si dezmembrare.
– Activitate rentabila daca se colecteaza cantitati mari de DEEE, se eficientizeaza fiecare cost si/sau se aplica o taxa verde de colectare si tratare a deseurilor aplicata la producator. Aceasta taxa care s-ar anexa preturilor din magazin, astfel incat cumparatorul ar sti cat va costa produsul cumparat si cat va costa reciclarea lui.
– Nu ar fi exclusa in viitor varianta unei subventii de la Fondulde Mediu din taxele de mediu ca si in cazul PET-urilor.

Articolul precedent
Articolul următor
spot_img

Ultimele știri