Text de MAGOR CSIBI
Asa ajunge omul sa inventeze explicatii si scuze. Si asa ajungem sa inventam cuvantul „eco”. Cream un nou trend. Suntem vezi, dar numai prin afirmatiile noastre, numai pentru calmul constiintei noastre. Sau pentru imagine.
Cu cat devine mai „cool” sa fii eco pentru unii, cu atat ii deranjeaza mai mult pe cei carora le si pasa. Degeaba esti politician, faci un film si primesti un Premiu Nobel, daca emisiile de la ferma ta, in loc sa descreasca, cresc. Degeaba esti vedeta si spui in toate aparitiile tale publice ca iti pasa de schimbarile climatice, daca zbori cu avionul personal la concerte „pentru mediu”. Sau degeaba esti activist de mediu, daca activismul tau se limiteaza la deal-uri cu companii doritoare de o imagine mai responsabila.
Nu e „cool” sa fii „eco”. E o necesitate sa fii eco. Nu o facem pentru ca suntem adeptii unui noi religii. O facem pentru ca e nevoie. Nu ajungi in rai, nu primesti vreo recompensa din partea nimanui. Cel mai bun lucru ce ti se poate intampla e sa fii tu mai multumit cu tine insuti. Insa pentru asta e nevoie de sacrificii PERSONALE.
Nu e nimic in neregula sa fii „eco”. Daca nu o faci doar de dragul imaginii.
Daca o companie doreste sa aiba multiple castiguri, de imagine, de reducere de cheltuieli sau de eficientizare a activitatii, poate sa fie mai „eco”. Adica sa reduca la minim consumul de energie, sa investeasca in tehnologii noi, sa faca training angajatilor despre eficienta energetica sau sa implementeze idei revolutionare. Dar daca investeste ceva bani ca sa realizeze cateva campanii mai mult de marketing decat de responsabilitate sociala, nu mai e la fel de OK. Daca impactul este unul minim fata de eforturile si banii investiti, iarasi nu este OK. Daca un individ doreste sa economiseasca mai multi bani, sa reduca stresul, ritmul si nebunia zilelor moderne, poate deveni mai „eco”. Adica sa nu accepte iluzia livrata ca resursele ne vin fara limite sau fara sa plateasca cineva un pret pentru ele. Ca toate civilizatiile de pana acum ne invata ca in viata totul are un pret, cineva tot timpul plateste. Iar faptul ca nu noi suntem cei care platim nu trebuie sa ne linisteasca. Daca vrei sa devii mai „verde”, trebuie sa devii mai putin comod. Mai putina imagine, mai multe sacrificii. Dar asta e greu. Si nu e deloc cool.
Daca oamenii sau companiile decid ca vor sa fie mai „cool” decat sinceri, atunci cuvantul incepe sa enerveze. Ca nu vedem altceva decat ca toata lumea e verde, cand de fapt lumea e din ce in ce mai gri. Ca tuturor ne pasa, numai ca nimeni nu face un efort sa si schimbe ceva. Si cei carora le pasa vor deveni frustrati de cei care pozeaza zi si noapte cat de „verzi” sunt ei. Pana la urma, e de inteles sa te enerveze ca orice om fara idei, cu nevoie mare de publicitate, sare pe aceasta tema. Aparent usoara, e ca fotbalul sau politica. Nimeni nu se pricepe cu adevarat, dar toata lumea are o parere. Si, mai mult, e si benefic sa ai o parere. Sa-ti pese.
Iar cei care pozeaza sau cei care fac bani jucandu-se cu aceste trei litere, E-C-O, sunt profund deranjati de ceilalti care sunt vezi prin actiunile lor si nu numai prin afirmatii. Ca in ochii acestora a fi „eco” are limite.
La companii, limita e la marginea cifrelor de profit. La persoane, limita e la marginea confortului. Si asa ajungem sa cream un cuvant care sa ne enerveze pe toti deodata. Pe cei sinceri, pe cei mincinosi, pe altruisti si profitori laolalta. Si tocmai din acest motiv e nevoie sa nu mai folosim cuvantul „eco” sau „verde”. In loc, putem sa alegem sa aplicam spiritul cuvantului in vietile noastre sau putem sa ne prefacem ca totul e OK asa cum este. Poate lumea nu va fi una mai buna, dar va fi, cu siguranta, una mult mai sincera.
