De 1 martie, miting impotriva eutanasierii cainilor comunitari

Federatia Nationala pentru Protectia Animalelor (FNPA) intentioneaza sa organizeze marti, 1 martie, in fata Parcului Izvor din Capitala, un miting impotriva eutanasierii cainilor comunitari.

Participantii la miting vor sa sustina sterilizarea cainilor si returnarea lor in locurile din care au fost luati, ca unica solutie pentru rezolvarea situatiei cainilor comunitari.

„Sustinem sterilizarea si returnarea ca unica si dovedita solutie pentru rezolvarea situatiei cainilor comunitari. Eutanasia, incarcerarea sau legea <optionala> vor avea acelasi impact. Sute de mii de caini omorati si alte sute de mii de caini in strada, incontinuu, la nesfarsit”, a declarat pentru „Green Report” Carmen Arsene, presedinta FNPA.

Membrii FNPA fac apel si la locuitorii din celelalte orase, iubitori de animale, sa organizeze, la randul lor,  manifestatii care au ca scop sustinerea sterilizararii si a returnarii cainilor in locurile din care au fost luati.

Acest miting al asociatiilor de protectie a animalelor si iubitorilor de animale ar trebui sa coincida cu votarea Proiectului legislativ, PL 912/2007, de catre Comisia de Administratie Publica din Camera Deputatilor.

Aceasta lege mai este cunoscuta si sub denumirea de “Legea Marinescu 2” si se refera la modificarea OUG 155/2002 privind gestionarea cainilor comunitari.

Iubitorii de animale sustin „Legea Marinescu 2”, cunoscuta si sub numele de “Legea sterilizarii”, prin care cainii fara stapan ar putea sa scape de eutanasiere, cat si de strangerea lor in adaposturi. Cainii, potrivit intentiei autoritatilor, ar trebui sa fie stransi de pe strazi, adusi in adaposturi ale primariilor, iar daca, dupa o anumita perioada, nu vor fi revendicati, sa fie eutanasiati.

„Stim cu totii ce inseamna lagarele primariilor, dar, mai ales, ce inseamna sa lasi la alegerea primariilor decizia de viata sau moarte asupra cainilor. (…) Chiar daca exista si primari ce realizeaza foloasele sterilizarii, ei vor trece ulterior la uciderea cainilor comunitari din cauza abandonului masiv al altor caini din alte localitati care le vor umple strazile”, a mai spus Carmen Arsene.

Mihaela Pavnutescu
 

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri