Dambovita: Niciun depozit de deseuri nu respecta normele europene

Niciunul dintre cele sase depozite de deseuri existente in judetul Dambovita nu respecta normele europene, acestea urmand sa fie inchise pana la sfarsitul anului 2008, odata cu implementarea unui program ISPA de reabilitare, colectare, transport, tratare si depozitare a deseurilor solide.

Cel mai mare depozit de deseuri, cel de la Aninoasa, ocupa o suprafata de 12 hectare, celelalte cinci fiind situate in localitatile Pucioasa, Moreni, Titu, Gaesti si Fieni.

Conform Agentiei de Protectia Mediului Dambovita, depozitele sunt mixte, acceptandu-se si deseuri industriale nepericuloase, care nu pot fi valorificate. Depozitele de deseuri din judet nu sunt amenajate ecologic, iar intretinerea lor consta in nivelare si compactare.

Prin programul ISPA, se propune introducerea treptata a colectarii selective a deseurilor urbane in pubele si containere, transportul acestora pentru valorificare la statia centrala de selectare, compostare si depozitare a deseului ultim, nevalorificabil, in depozite ecologice care se vor construi in zonele Targoviste si Titu.

Valoarea totala a proiectului este de 26 de milioane de euro, 75% reprezentand fonduri nerambursabile ISPA.
In prezent, in nicio localitate din Dambovita nu se face in intregime colectarea selectiva a deseurilor.

spot_img

Ultimele știri