Dacian Ciolos: „Viitorul agriculturii ecologice va fi dat de alegerea pe care cumparatorul o face la raft”

Agricultura va avea un viitor in Europa numai in masura in care va gasi un echilibru intre productivitate, competitivitate economica si durabilitate ecologica, crede comisarul european pentru Agricultura, Dacian Ciolos. Intr-un interviu acordat „Green Report”, oficialul european vorbeste despre importanta agriculturii durabile in viitoarea Politica Agrara Comuna, precum si despre masurile pe care le-ar putea lua Romania pentru sprijinirea acestui sector.

Interviu de Raluca Petrescu

Ce rol va avea agricultura biologica in noua politica agricola a Uniunii Europene?
Atunci cand vorbim despre agricultura ecologica, vorbim evident despre un foarte bun exemplu de agricultura durabila. Suntem inca departe de deciziile finale despre cum va arata politica agricola comuna europeana post 2013.
Insa, unul dintre obiectivele reformei politicii agricole comune la care lucram in prezent este sa orientam agricultura europeana – sper eu, irevocabil – pe un fagas al productivitatii durabile. Si asta, prin practici agricole simple, necostisitoare, folosite de toti agricultorii, peste tot in Europa.
In viitoarea politica europeana, pe langa criteriile de eco-conditionalitate care vor fi mentinute pentru acordarea platilor directe, va exista si o plata suplimentara care sa-i incurajeze pe agricultori sa foloseasca practici agricole ecologice. Propunerile sunt inca in lucru, dar ne gandim la tehnici precum rotatia culturilor, scoaterea temporara a terenurilor din circuitul agricol sau mentinerea pasunilor permanente.
Agricultura ecologica certificata va intra din oficiu in acest sistem. Cred ca agricultura va avea un viitor in Europa numai in masura in care va gasi un echilibru intre productivitate, competitivitate economica si durabilitate ecologica. Agricultura are un impact asupra resurselor naturale, asupra peisajelor rurale. Acesta poate sa fie negativ sau benefic.
Rolul nostru este sa maximizam beneficiile pe care agricultura le poate aduce mediului, sa incurajam metode de productie care folosesc rational resursele naturale, care sunt atente la regenerarea lor, care mentin biodiversitatea si contribuie la lupta impotriva schimbarilor climatice. In acest context, agricultura biologica va avea desigur, un rol mai important.

MASURI DE SUSTINERE

Ce masuri specifice ar putea lua Comisia Europeana pentru sustinerea agriculturii bio?
Este prea devreme sa vorbim despre masuri specifice. Pachetul legislativ in care veti vedea toate aceste masuri este inca in lucru. Acum, facem analize de impact, analize de cost… Acestea se vor regasi in propunerea pe care Comisia Europeana o va face Consiliului European si Parlamentului European in a doua jumatate a anului.
Si in prezent exista masuri in cadrul politicii agricole comune prin care statele membre pot sprijini agricultura ecologica. Cunoasteti cu siguranta masurile de agro-mediu – in cadrul programului de dezvoltare rurala, care pot fi folosite pentru conversia unei ferme de la agricultura conventionala la agricultura ecologica.
Va exista insa o posibila sustinere financiara, atat pentru conversia la agricultura bio, cat si pentru sustinerea celor care practica productia bio. Ne gandim chiar ca aceste masuri sa nu fie optionale pentru statele membre, ci sa fie obligatorii, in asa fel incat, daca doresc, toti producatorii bio sa poata sa solicite acest sprijin.
In final insa, viitorul acestui sector va fi dat de alegerea pe care cumparatorul o va face la raft.

Ce masuri ar putea lua autoritatile din Romania pentru a promova o agricultura bio competitiva?
Vedeti, in Romania se vorbeste uneori despre agricultura bio ca despre salvarea agriculturii romanesti. Agricultura ecologica este o solutie pentru un tip de agricultura durabila. Dar nu este singura. Un sprijin exista si va continua sa existe din partea Uniunii Europene.

SPRIJIN FINANCIAR PENTRU AGRICULTORI

La nivel de politici publice, Programul National de Dezvoltare Rurala va cuprinde un pachet pentru agricultura ecologica in cadrul masurii dedicate platilor de agro-mediu. Acest pachet va acorda un sprijin financiar in vederea mentinerii productiei ecologice certificate in sectorul vegetal in Romania si va incuraja introducerea practicilor agricole specifice agriculturii ecologice.
Insa, ca in toate celelalte sectoare ale agriculturii, succesul nu este dat numai de productia agricola. Este vorba de cucerirea si de mentinerea pietelor, de promovare, de retele de distributie, de crearea unor marci recunoscute de consumatori. Atat timp cat nu exista o piata cat de cat stabila, productia ecologica se va dezvolta ane-voios.
Rolul autoritatilor este important pentru a crea un cadru concurential egal pentru toate tipurile de agricultura, insa crucial este ca astfel de initiative sa vina chiar de la producatori, de la organizatiile acestora. Cred ca, in primul rand, trebuie continuate eforturile de a face cunoscuta specificitatea acestor produse. Statul poate sa ajute, dar aceasta misiune revine mai ales producatorilor bio din agricultura si din industria alimentara. Prin asociatiile pe care le au, acestia trebuie sa fie tot mai prezenti in spatiul public.
Retelele de magazine bio, targurile periodice, pot avea un rol important in dezvoltarea pietei interne. In cadrul politicii de promovare, Uniunea Europeana poate oferi posibilitati de finantare a unor campanii de informare.
Poate acest tip de agricultura sa satisfaca nevoile consumatorilor europeni si nu numai, in contextul in care populatia este din ce in ce mai numeroasa, iar tendinta de crestere a preturilor la alimente se va mentine in anii urmatori?
Organizatia Natiunilor Unite pentru Alimentatie si Agricultura estimeaza ca productia alimentara la nivel global ar trebui sa creasca cu 50% pana in 2030 si ar trebui sa se dubleze pana in 2050. Este o crestere de aproape un miliard de tone de grau. O provocare uriasa.
In acelasi timp, metodele unei cresteri „clasice” a productiei – mai multe ingrasaminte, mai multe pesticide – au ajuns la o limita. Sa facem mai mult in directia asta am risca sa afectam capacitatea resurselor naturale de a se regenera. Nu putem castiga batalia pentru securitate alimentara cu pretul distrugerii resurselor naturale de apa, de sol sau a biodiversitatii.
Unul din obiectivele reformei politicii agricole comune la care lucrez este introducerea unei agriculturi durabile si folosirea potentialului productiv al pamantului, pe cat posibil, peste tot in Europa, in formele cele mai potrivite pentru fiecare regiune. Diversitatea este unul dintre cele mai mare atuuri ale agriculturii europene. Un altul este calitatea. Pe aceste atuuri trebuie sa construim politicile publice in agricultura europeana.
La nivel global, se face agricultura ecologica pe mai putin de un procent din suprafetele agricole totale. Agricultura ecologica nu poate avea singura toate raspunsurile pentru asigurarea securitatii alimentare in viitor. Dar este cu certitudine un element important intre alte tipuri de agricultura si un exemplu de urmat in privinta impactului pozitiv pe care il are asupra mediului. Evolutia acestui sector in ultimii ani – cu o crestere a ariilor cultivate ecologic de peste 7% anual in Europa, arata ca este o optiune viabila in preferintele consumatorilor.

Exista un decalaj intre Romania si celelalte state europene privind politicile publice agricole?
As zice doar ca Romania are nevoie de o strategie pe termen lung in privinta agriculturii. Avem nevoie de o viziune integratoare pentru toate tipurile de agricultura existente in Romania – ferme de munte, de campie, productie cerealiera, animaliera, gospodarii mici, ferme de mari dimensiuni, agricultura ecologica si conventionala. Nu trebuie sa aplicam un model unic, ci sa construim pe baza acestei diversitati.
Romania face parte acum dintr-o structura europeana, cu o piata comuna, cu politici comunitare. Asta inseamna ca sunt oportunitati, dar si restrictii de care trebuie sa tinem cont. Si agricultura romaneasca, si cea europeana se vor dezvolta intr-un context al deschiderii pietei la nivel international, al cresterii cererii de produse alimentare la nivel mondial.
Daca luam in considerare aceste pers-pective intr-un mod foarte pragmatic, cred ca agricultura Romaniei poate sa joace un rol important in Europa.

 

spot_img

Ultimele știri