Dacia a lansat primul său model electric Spring – FOTO şi VIDEO

Dacia Spring, primul model 100% electric al constructorului român a fost prezentat, joi, de către francezii de Renault în cadrul evenimentului dedicat mobilităţii electrice, Renault eWays, organizat la Paris.

Dacia Spring, primul model 100% electric al gamei, este o maşină încadrată pe segmentul mini cu 5 uşi şi 4 locuri ce va fi disponibilă din anul 2021, potrivit constructorului auto de la Mioveni. Dacia Spring Electric este compactă, dar este și spațiosă, cu 4 locuri și un interior modular.

Cu o baterie de 26,8 kWh, Dacia Spring Electric permite obținerea unei autonomii de 230 km WLTP. Oferta comercială va cuprinde două nivele de echipare pentru varianta destinată publicului larg iar costul bateriei va fi inclus în prețul de achiziție. Modelul are o autonomie omologată de 225 km și poate fi încărcată acasă (la 220 V), precum și la stațiile publice și private de putere mai mare.

„Poți merge în oraș până la 6 zile, fără să trebuiască să încarci bateria vehiculului!”, spune Dacia.

Timpi de încărcare:

  • În mai puțin de o oră de la 0% la 80%, la o stație de 30 kW DC (curent continuu)
  • Sub 5 ore de la 0% la 100% la un wall-box de 7,4 kW
  • Sub 8 ore și 30 de minute de la 0% la 100% la un wall-box de 3,7 kW
  • Sub 14 ore de la 0% la 100% la o priză domestică de 2,3 kW

Conform fişei tehnice, Dacia Spring are o caroserie de culoare gri închis, cu elemente decorative portocalii fluorescente, protecţii laterale şi de scuturi integrate în barele faţă şi spate.

Viteză maximă este de 125 km/h sau 100 km/h în modul ECO.

În acelaşi timp, oficialii de la Dacia susţin că modelul Spring reprezintă o soluţie ideală pentru noile servicii de mobilitate, precum flotele de vehicule în car-sharing, iar versiunea de serie va fi propusă şi pe această piaţă, în care Grupul Renault este deja angajat cu cea mai mare flotă de vehicule în car-sharing din Europa, respectiv 7.800 de unităţi Zoe, Kangoo Z.E. şi Twizy.

Un look INEDIT

Linia generală a mașinii se remarcă prin elemente specifice universului modelelor crossover – pasaje ale roților bine conturate, bare de pavilion, bare de protecție ranforsate în partea inferioară, scut de protecție în partea din spate și o gardă la sol supraînălțată (150 mm gol).

Capota motorului bombată și flancurile proeminente îi conferă modelului un aspect robust. Cu toate acestea, Spring aparține segmentului mini : dimensiunile sale sunt de numai 3,73 m lungime, 1,62 metri lățime (fără retrovizoare) și 1,51 m înălțime.

Un portbagaj încăpător pentru o mașină de oraș

Portbagajul dispune de cea mai mare capacitate de încărcare din segment : 300 de litri (fără a lua în calcul spațiul de sub portbagaj destinat roții de rezervă disponibile în opțiune). Această valoare se regăsește de obicei în fișa tehnică a unor modele din segmentul superior, subcompact. Bancheta spate este rabatabilă, oferind astfel la nevoie o capacitate de încărcare de circa 600 litri.

Sistemul multimedia

Maşina vine echipată cu sistemul multimedia MEDIA NAV cu ecranul tactil de 7 inci ce permite conectarea prin Android Auto și Apple CarPlay pentru smartphone-urile compatibile, precum și prin Bluetooth, ecran color de 3,5 inci pentru șofer, senzori de parcare spate și cameră video spate, servodirecție electrică, geamuri electrice față și spate, închidere centralizată cu telecomandă, aer condiționat etc.

„Pe baza experienței acumulate în ultimii 10 ani din poziția de lider pe care Groupe Renault o ocupă în domeniul mobilității electrice, Dacia Spring Electric marchează începutul unei noi ere privind mobilitatea electrică accesibilă tuturor”, mai spun oficialii Dacia.

Citeşte şi:

NEXT-E: Infrastructura pentru încărcarea mașinilor electrice a fost finalizată pe A2
Deloitte: Ce facilități acordă țările europene la achiziționarea de autovehicule „verzi”
spot_img

Ultimele știri