Dacia, nominalizata la premiul Pinocchio pentru greenwashing

Dacia-Renault a fost nominalizata de asociatia ecologista Les Amis de la Terre la unul dintre premiile Pinocchio acordate companiilor care se pretind mai prietenoase cu mediul decat sunt in realitate, scrie HotNews.

Alaturi de Dacia-Renault mai sunt nominalizate la aceasta categorie si companiile Orange, aeroportul Beauvais si grupul industrial Alstom.

Renault candideaza din cauza unei reclame la Duster in care producatorul sustine ca masina este "prietenoasa cu mediul", lucru care induce clientii in eroare, deoarece emisiile de CO2 sunt peste medie la motorizarile pe benzina.

Masina are emisii mult mai scazute decat alte SUV-uri la variantele diesel, insa asociatiile din domeniul publicitatii au cerut Renault sa retraga reclama ce inducea clientii in eroare.

La aceeasi categorie Dacia e in concurenta cu aeroportul Beauvais, cunoscut pentru numarul mare de zboruri low-cost, cu compania nationala feroviara SNCF si cu banca Credit Agricole. Castigatorul va fi ales pe 9 noiembrie.

Pentru categoria "Drepturile omului", la premiul Pinochio candideaza GDF Suez, Sodexo, Sosucam si Orange (aceasta din urma din cauza numeroaselor sinucideri in randul angajatilor).

La categoria "Mediu" candideaza compania de asigurari AXA, gigantul petrolier Total, compania de minerit Eramet si grupul industrial Alstom.

Premiul isi propune practic sa scoata in evidenta faptul ca exista companii care sunt mult mai putin "verzi" decat se pretind. Renault a mai castigat categoria cu un alt SUV: Koleos si spotul publicitar "Himalaya".

spot_img

Ultimele știri