Dacă aș fi premier, înainte de a-i numi în funcție, le-aș da miniștrilor propuși un exercițiu: să găsească informații despre amprenta socială și de mediu a companiilor de stat din portofoliul lor. În eventualitatea în care ar găsi astfel de date, deși mă îndoiesc, i-aș întreba și cât timp le-a luat să descopere informația respectivă, unde au găsit-o și dacă le-a fost ușor să înțeleagă limbajul în care este prezentată.
Deși numărul miniștrilor care ar trebui supuși unui astfel de test pare foarte mic – la o primă vedere, ne-am gândi că e vorba doar despre ministerele Economiei, Energiei și Transporturilor, – o cercetare deloc amănunțită ne demonstrează că există societăți de interes public și în subordinea celor care ar deține portofoliile Educație și Cercetare, Mediu, Tineret și Sport, Sănătate sau Cultură. Până și Secretariatul General al Guvernului ori Serviciul Român de Informații au de păstorit câte o regie autonomă. (Desigur, SRI nu se află în subordinea Guvernului, însă detaliul este cel puțin interesant.)
Cu o astfel de informație, miniștrilor mei le-ar fi mult mai ușor să se adapteze cerințelor legislative europene, ar înțelege mult mai bine ce tip de informație este căutată de un investitor interesat să cumpere acțiuni la societățile ce sunt sau urmează a fi listate și ar identifica imediat potențialele riscuri din aria de responsabilitate.
Dar eu nu sunt premier.
* * *
La începutul lunii septembrie 2016, Guvernul României publica un memorandum având ca temă necesitatea valorificării unor pachete de acțiuni deținute de stat la societăți. Conform documentului, “motivația statului ca acționar în întreprinderile publice (…) are întotdeauna un impact economic (…), precum și de natură socială.”
Printre întreprinderile menționate în document se află Complexul Energetic Oltenia SA, Hidroelectrica SA, CN Aeroporturi SA, CNAPM SA Constanța, SN CFR Marfă SA, Societatea Națională a Sării SA, alături de Antibiotice SA, Conpet SA, Oil Terminal SA; CN Transelectrica SA, SNTGN Transgaz SA, Nuclearelectrica SA, SNGN Romgaz SA și IAR SA, care sunt deja listate la Bursa de Valori București. În toate aceste societăți, statul deține pachetul majoritar de acțiuni, iar vânzarea acțiunilor va avea loc cel mai probabil în 2018.
Memorandumul Guvernului a fost adoptat la nicio lună distanță de un alt document important, Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 1938 / 2016. Acesta obligă entitățile de interes public care, la data bilanțului contabil depășesc un număr mediu de 500 de angajați, să includă în raportul administratorilor și o declarație nefinanciară care va conține, printre altele, informații privind aspectele de mediu, sociale și de personal, modul în care sunt respectate drepturile omului, măsurile luate pentru combaterea corupției și a dării de mită. În plus, declarația trebuie să includă o descriere a modelului de afaceri, a politicilor adoptate de societate în legătură cu aspectele menționate mai sus, inclusiv procedurile de diligență aplicate, rezultatele politicilor respective și principalele riscuri care decurg din operațiunile societății.
Vestea bună se încheie aici pentru că cine vrea să cumpere acțiuni sau produse pe baza unei decizii informate pur și simplu nu are cum. Statul, mai precis acționarul majoritar, nu-l ajută.
În era digitală, într-o țară care numără 15 milioane de conexiuni la Internet și care, conform unui studiu al companiei americane Akamai, se situează pe primul loc în Europa și pe locul 10 în lume la viteza medie de navigare pe Internet, să cauți o informație pe website-ul unei societăți de stat e ca și cum ai căuta acul în carul cu fân. Asta dacă în car ar fi fost măcar aruncat vreun ac, deși în cele mai multe cazuri nici fân nu prea există în atelaj.
* * *
Lăsându-i pe politicieni să-și vadă de mandatul lor, îmi îndrept atenția către investitori și consumatori, două grupuri care iau – sau ar trebui să ia – decizii informate. Primii pentru că vor să afle cât de corect sunt conduse societățile care tranzacționează acțiuni, ceilalți pentru că sunt interesați de siguranța produselor, de calitatea acestora, de proveniență sau de drepturile angajaților care au fost implicați în procesul de producție.
Chiar dacă, în cele mai multe clasamente internaționale care analizează gradul de corupție, România și-a îmbunătățit scorurile, Departamentul de Stat American avertizează în continuare asupra pericolului endemic.
Astfel de suspiciuni nu pot fi îndepărtate decât printr-un proces de transparentizare. În acest sens, elaborarea unei declarații nefinanciare complete și clare, în care sunt evidențiate măsurile luate pentru combaterea corupției și a dării de mită, ar fi un exercițiu care ține de managementul riscului, nu de imagine.
În ceea ce-l privește pe consumator, cerințele acestuia devin din ce în ce mai sofisticate. Consumatorul modern vrea să știe că, prin achiziționarea unui produs sau serviciu, contribuie la dezvoltarea afacerilor locale; vrea să se asigure că angajatul care a contribuit la fabricarea produsului de la raft a fost plătit corect și la timp; că angajatorul nu-și exploatează salariații și nu poluează; că produsele sunt etichetate corect; că ambalajele sunt reciclate; că reclamațiile sunt soluționate repede și corespunzător. Consumatorul modern vrea să aibă încredere în furnizor și să construiască împreună cu acesta o relație în beneficiul comun. Din acest punct de vedere, o declarație nefinanciară ar fi din nou un instrument pe care o societate de interes public l-ar putea folosi în relația cu piața.
* * *
Dacă aș fi premier și aș vrea ca România să fie privită ca un lider în materie de transparentizare și luptă împotriva corupției, aș extinde limita de aplicabilitate a Ordinului Ministrului Finanțelor 1938/2016 la toate societățile, cu capital de stat sau privat, care derulează proiecte cu bani publici.
Dacă aș fi premier și aș vrea ca românii să nu mai trăiească cu impresia că cineva le vinde țara, aș extinde limita de aplicabilitate a Ordinului la toate firmele cu peste 500 de angajați, indiferent de forma de capital. Le-aș da astfel locuitorilor țării o garanție în plus că profiturile care părăsesc România sunt taxate corespunzător și că firmele cu capital străin nu se bucură de un tratament preferențial, făcându-le pe societățile românești mai puțin competitive.
Dacă…
