Situatia din agricultura romaneasca este de ani de zile un subiect care aduce mari nemultumiri reprezentantilor sectorului de profil.
Potrivit presedintelui Uniunii Nationale a Patronatelor cu Capital Privat din Romania (UNPCPR), Costel Olteanu, se pare ca in acest moment mocneste latent o stare de revolta pe care o vom vedea manifestandu-se in perioada urmatoare printr-o noua serie de proteste. "In agricultura mocneste latent revolta. Daca pana acum agricultorii au avut foarte multa treaba sa adune de pe camp recoltele, cand vor termina, vor iesi cu siguranta in strada pentru a-si manifesta nemultumirile care s-au strans pana acum”, a declarat, pentru Curierul National, Costel Olteanu.
Presedintele UNPCPR a atras atentia ca agricultorii sunt nemultumiti de faptul ca sectorul este subfinantat, de intarzierile cu care primesc subventiile, precum si de lipsa de comunicare cu echipa ministeriala, la toate acestea adaugandu-se o serie de alte probleme.
"Sunt foarte multe zone in care exista restante din 2009 la subventiile pe suprafata, ceea ce creeaza foarte mari probleme. In aceste conditii, cei din sectorul vegetal se vor gasi in imposibilitatea de a infiinta noi culturi in 2011, astfel ca riscam ca suprafata cultivata sa fie mult mai mica decat cea de anul acesta”, a explicat Olteanu.
"Relatia cu bancile este inca greoaie”
O alta problema adusa in discutie de catre acestea se refera la relatia agricultorilor cu bancile, in conditiile in care accesul la finantare este din ce in ce mai dificil. "Relatia cu bancile este inca greoaie. Acestea sunt reticente in a sprijini sectorul agricol pentru ca o astfel de productie este imprevizibila si depinde de foarte multi factori externi. In plus, bancile stiu ca fermierii nu primesc la timp subventiile, astfel ca si capacitatea acestora de a rambursa un credit este mai scazuta”, ne-a mai spus Olteanu.