Radu Popa, directorul Administratiei Lacuri, Parcuri si Agrement Bucuresti (ALPAB), s-a gandit sa aloce, pentru refacerea aleilor din parcurile pe care le administreaza aceasta institutie, subordonata Primariei Capitalei, intre 4,5 si 14 milioane de euro. ALPAB, condusa de Radu Popa, care dupa cum se stie este bun prieten cu primarul general Sorin Oprescu, a postat pe site-ul de licitatii publice www.e-licitatie.ro un anunt potrivit caruia da intre 4,5 si 14 milioane de euro pentru incheierea unui contract pe o perioada de trei ani in scopul refacerii aleilor din parcurile pe care le administreaza.
Contractul cadru va fi atribuit in urma unei licitatii deschise si va fi castigat de firma care prezinta oferta cea mai buna din punct de vedere financiar. Firmele interesate de aceasta licitatie trebuie sa fi avut o cifra medie de afaceri, in ultimii trei ani, de cel putin 38,4 milioane de lei. Totodata, ALPAB cere experienta similara, cuantificabila in lucrari de minimum 19,2 milioane de lei, fara TVA, efectuate in ultimii cinci ani. Firmele interesate de refacerea aleilor lui Radu Popa isi pot depune ofertele pana la 4 august.