-
Emisiile generate de activitățile militare directe din primele 15 luni de conflict în Gaza au depășit emisiile anuale ale 36 de țări și teritorii.
-
Costurile climatice ale reconstrucției în Gaza și în zonele afectate din Liban sunt comparabile cu emisiile anuale de gaze cu efect de seră ale Croației.
-
Aceste estimări evidențiază nevoia urgentă de transparență și raportare obligatorie a emisiilor militare, atât în timp de război, cât și în perioade de pace, prin intermediul Convenției-cadru a ONU privind schimbările climatice (UNFCCC).
Dimensiunea ecologică a unui conflict extins
O analiză privind amprenta de carbon a războiului din Gaza estimează că aceasta depășește 1,8 milioane de tone de dioxid de carbon echivalent (tCO₂e) în perioada octombrie 2023 – ianuarie 2025.
Reconstrucția necesară în teritoriul afectat ar putea genera încă 29,4 milioane tCO₂e (tone de dioxid de carbon echivalent), o valoare similară cu emisiile anuale ale unor state întregi precum Afganistanul.
Studiul folosește un model numit „Scope 3+”, care cuprinde atât emisiile directe din acțiuni militare, cât și efectele indirecte: reconstrucția infrastructurii, sprijinul umanitar, distrugerile de mediu și migrația. Cercetarea este în curs de evaluare științifică și se bazează exclusiv pe surse publice și estimări independente.
Operațiuni militare și sprijin logistic internațional
Potrivit raportului, majoritatea emisiilor directe – peste 99% – sunt legate de activitățile militare intense din regiune. Aproximativ jumătate din aceste emisii sunt atribuite utilizării echipamentelor grele, avioanelor și vehiculelor blindate.
Sprijinul internațional pentru aceste operațiuni a contribuit semnificativ: livrările de echipamente și armament – estimate la 50.000 de tone – au generat circa 30% din totalul emisiilor analizate.
De asemenea, misiunile de transport, supraveghere aeriană și livrare de muniție au avut un impact suplimentar asupra amprentei de carbon, conform studiului citat.
Dimensiunea umanitară și costurile de reconstrucție
Studiul evidențiază că, pe lângă distrugeri, conflictul a generat și nevoia urgentă de ajutor umanitar. Peste 70.000 de camioane au livrat alimente, apă și alte produse de bază în Gaza, iar activitatea acestora a reprezentat peste 40% din emisiile directe înregistrate în această perioadă.
Lipsa infrastructurii energetice a determinat populația să recurgă la generatoare diesel, ceea ce a adăugat aproximativ 130.000 tCO₂e la bilanțul emisiilor – în jur de 7% din total.
Cercetătorii estimează că, pentru a reconstrui 436.000 de apartamente, 700 de școli și alte clădiri afectate, vor fi necesare investiții semnificative, cu un cost climatic pe măsură: aproape 29,4 milioane tCO₂e.
Confruntările regionale: impact transfrontalier
Studiul ia în calcul și alte teatre de conflict apărute în această perioadă. În Liban, confruntările din sud au generat aproximativ 3.747 tCO₂e, majoritatea asociate schimburilor de focuri și bombardamentelor. Reconstrucția zonelor afectate ar putea genera emisii comparabile cu cele ale unei țări mici, cum este St. Lucia.
În Yemen, unde facțiunea Houthi a lansat circa 400 de rachete, cercetătorii au estimat aproximativ 55 tCO₂e, în timp ce ripostele aeriene au generat de aproape 50 de ori mai multe emisii.
Două episoade de tensiune militară dintre Israel și Iran au produs în total peste 5.000 tCO₂e, din care peste 80% au fost atribuite acțiunilor de răspuns și apărare.
Costurile climatice ale infrastructurii asociate cu securitatea regională sunt, de asemenea, semnificative. Construcția de tuneluri în Gaza și extinderea barierei de securitate – cunoscută sub numele de „zidul de fier” – sunt estimate la peste 550.000 tCO₂e. Aceste valori pot varia, dat fiind că unele date tehnice nu sunt disponibile public.
Doar două state europene și-au propus să reducă la zero emisiile militare
În ciuda angajamentelor naționale de atingere a neutralității climatice până în 2050, doar Austria și Slovenia și-au stabilit un obiectiv clar de reducere la zero a emisiilor generate de forțele armate, arată o analiză realizată de The Guardian pe baza datelor din 30 de state europene.
Mai puțin de o treime dintre ministerele apărării au estimat până acum nivelul real al amprentei lor de carbon, ceea ce alimentează îngrijorările legate de impactul asupra mediului al valului actual de reînarmare de pe continent.
Majoritatea ministerelor apărării din Europa – inclusiv cele din Germania, Olanda, Grecia și Marea Britanie – afirmă că acestea „contribuie” la obiectivele climatice naționale, dar fără să stabilească propriile ținte de reducere a emisiilor.
În multe cazuri, strategiile climatice vizează doar segmente restrânse ale activității militare, cum ar fi infrastructura sau logistica. De exemplu, Belgia țintește o infrastructură militară neutră climatic până în 2040, iar Portugalia vizează neutralitatea pentru activitățile de suport misiuni până în 2050.
La polul opus, Marea Britanie are o inițiativă ambițioasă prin Forțele Aeriene Regale (RAF), care și-au propus atingerea neutralității climatice până în 2040 – cu un deceniu mai devreme decât angajamentul național.
Printre puținele exemple pozitive, Austria a anunțat că a înregistrat cele mai mari progrese în decarbonizarea clădirilor, prin achiziția de energie verde și extinderea sistemelor de încălzire centralizată.
Potrivit estimărilor, sectorul militar global generează aproximativ 5,5% din emisiile de gaze cu efect de seră – mai mult decât aviația civilă, dar mai puțin decât producția de oțel.
În ciuda unui impuls inițial de reducere a amprentei de carbon în sectorul militar în ultimii doi ani, această tendință riscă să fie inversată pe fondul creșterii bruște a cheltuielilor pentru înarmare.
Potrivit datelor SIPRI (Stockholm International Peace Research Institute), cheltuielile militare în Europa au crescut cu 17% în 2024, ajungând la 693 miliarde de dolari.
Escaladarea tensiunilor provocate de invazia Rusiei în Ucraina și incertitudinile privind sprijinul american au accentuat presiunea pentru reînarmare în rândul statelor NATO.
