Coralii se vindecă în 9-12 ani după un episod de albire – studiu

Coralii au nevoie de o perioadă cuprinsă între 9 şi 12 ani pentru a se recupera complet în urma perturbaţiilor majore de mediu, precum fenomenul de albire în masă sau furtunile puternice, potrivit unui studiu al unei echipe de cercetători din Australia.

În cadrul cercetării efectuată în arhipelagul Palau din vestul Oceanului Pacific de oameni de ştiinţă de la Universitatea Southern Cross au fost colectate date rezultate în urma monitorizării pe o perioadă de 14 ani în care recifurile de corali nu au fost afectate de perturbaţii majore, fapt ce le-a permis specialiştilor să înţeleagă procesul de vindecare al acestora. 

”Recifurile de corali înregistrează un declin la nivel global, un rezultat direct al influenţei umane, însă spre deosebire de marea majoritate a recifurilor lumii, cele din Palau au fost ferite timp de 14 ani de perturbaţii majore”, a explicat una dintre autorii principali ai cercetării, Marine Gouezo. 

Cele 315 recife din Palau au fost afectate în 1998 de un episod masiv de albire, urmare a unei faze a fenomenului El Nino care a distrus aproape 50% dintre corali. 

Marea Barieră de Corali: Australia va transplanta corali din larve crescute în ferme acvatice

Până în anul 2001, peste 80% dintre recifele din Palau prezentau între 0 şi 5% populaţii de Acropora, un mic polip pietros responsabil de crearea substructurii de carbonat de calciu ce susţine reciful. 

„Unul dintre lucrurile cu adevarat interesante despre aceasta cercetare este unul dintre puţinele proiecte de cercetare pe termen lung care demonstrează clar modul în care comunităţile de coral se pot reasambla şi recupera aproximativ un deceniu după evenimente majore de perturbare, unde larvele de corali ajung si se stabileasc pentru a recreea comunitatea de recife repede „, a spus profesorul Harrison, directorul fondator al Centrului de Cercetare Ecologică Marină din Southern Cross.

Recifele din Palau nu au fost afectate de perturbaţii majore până la momentul în care două taifunuri de categoria 5, din 2012, respectiv 2013, au provocat decesul a circa 60% dintre coralii din zona estică. 

Ritmul de vindecare al coralilor diferă de la un grup la altul, au notat oamenii de ştiinţă, însă s-a descoperit că ”factorii principali ai recuperării Acropora au fost conexiunea între larvele de corali şi densitatea coralilor tineri”.

spot_img

Ultimele știri