Copacii care au fost defrisati pe Calea Vacaresti, in cadrul lucrarilor pentru realizarea pasajului suprateran Mihai Bravu, vor fi replatantati in zona Lacul Vacaresti, a declarat, vineri, pentru Green Report, directorul directiei de mediu din Primaria Municipiului Bucuresti, Oana Grigore.
O parte din ei au fost plantati si vom continua plantarile. Pentru fiecare arbore defisat se planteaza 6 arbori, iar pentru lucrari de infrastructura se planteaza in raport de 1 la 1, conform hotararii 304/2009. Ideea este sa plantam in aceeasi zona si avem in vedere ca acest lucru sa se intample de fiecare data cand avizam o defrisare”, a declarat Oana Grigore.
Proiectul pasajului Mihai Bravu presupune realizarea a doua poduri supraterane paralele pe directia Inelului Principal de Circulatie (Soseaua Mihai Bravu, Calea Vacaresti), de cate 2 benzi de circulatie pentru fiecare sens.
Primul pod (Calea Vacaresti-Mihai Bravu) are o lungime de 675,40 m, iar cel de-al doilea pod 687,70 m ( Mihai Bravu-Calea Vacaresti). Latimea celor doua poduri este de 7,80 m.
Primarul Capitalei a explicat ca acest proiect rezolva subtraversarea a doua puncte esentiale – Splaiul Unirii si Dambovita pe de-o parte, iar pe de cealalta parte, intersectia Mihai Bravu cu Calea Vacaresti, realizand continuitatea traficului, in corelare cu viitorul pasajul subteran de la Piata Sudului.
Peste 600.000 de locuitori din Berceni-Oltenitei, Balta Alba, Pantelimon si Colentina vor beneficia de acest pasaj care face legatura cu zona de Nord a orasului si care ofera alternative fata de inelul interior reprezentat de Mihai Bravu, Stefan cel Mare, fapt care creeaza implicit si descongestionarea in zona central”, a precizat Sorin Oprescu.
Valoarea contractului este de 126 milioane lei, fara TVA.