Controverse pe gazele de sist de la Curtici

Panfora Oil&Gas, filiala a Grupului MOL, dedicata activitatilor de Explorare si Productie de hidrocarburi in Romania, reafirma ca nu a fost si nu este interesata nici de explorarea, si nici de exploatarea gazelor de sist in perimetrul Ex-6, potrivit unui comunicat al MOL. Locuitorii din Curtici nu sunt insa pe deplin lamuriti de intentiile companiei.

Afirmam foarte clar ca nu s-a pus si nici nu se va pune problema explorarii si nici a exploatarii de gaze de sist in perimetrul EX-6 Curtici. Afirmatiile noastre sunt confirmate de datele Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale (ANRM), care specifica faptul ca acordul de concesiune si programul de lucrari convenit nu se refera la gaze de sist. Suntem convinsi ca locuitorii din zona au incredere in autoritatile statului care sunt specializate si nu in informatii provenite din surse mai putin documentate”, a declarat Gábor Zelei, Managing Director al Panfora Oil&Gas.

Potrivit aradon.ro, insa, dupa o saptamana cu 2 intalniri si dezbateri pe tema gazelor de sist, in prezenta reprezentantilor companiei maghiare Panfora Oil&Gas, curticenii inca nu au fost lamuriti pe deplin. Desi compania a sustinut ca nu doreste gaze de sist si nu va cauta asemenea resurse, nelinistea inca domneste printre cei ce ar putea fi direct afectati.

Afirmatia Panfora Oil&Gas din care reiese ca nu se doreste exploatarea gazelor de sist, deoarece acestea nu exista in perimetrul EX-6 Curtici, este in contradictoriu cu o serie de studii de specialitate. In primul rand, East West Petroleum, compania care detine 4 licente de explorare-dezvoltare-exploatare in zona de vest a tarii afirma ca bazinul paninic este prolific in gaze conventionale si exista oportunitati exceptionale in cazul gazelor nonconventionale, aici fiind incluse si gazele de sist”, puncteaza intr-un comunicat dr. ing. Dimitrie Musca, directorul Combinatului Agro-Industrial Curtici, care ar trebui sa cedeze explorarilor aproximativ 7.000 hectare.

spot_img

Ultimele știri